nolongerinbetween

slaughter

Aceeasi durere ca dupa un viol. Aceeasi violenta in stomac, aceeasi senzatie de voma continua si cu neputinta de materializat. Aceeasi senzatie de spectru bantuit, de ochi cazuti inauntru, amutit, captiv instantei violente. Un viol e o trauma multi-layered, straturi dupa straturi de suferinta, fiecare asteptandu-si randul cuminte sa-si faca numarul pe scena psihismului. Cei care au trecut printr-un viol stiu ca cea dintai tortura care se repede in tine, care te ia in posesie e stupoarea. O nesfarsita fetida stupoare la gandul a ceea ce ai trait. O incremenire a mintii in scena siluirii si a chestiunii “cum-a-fost-cu-putinta?”. Totul s-a petrecut atat de repede, atat de neasteptat. N-ai timp sa te dezmeticesti. Intr-un viol timpul sta in loc. Suna derizoriu insa e adevarat, jumatate din trauma unui viol vine din surpriza gestului violent. Din acel “I didn’t see it coming”. In contingenta faptelor se instaleaza violent o urgie. Ca si cum daca ai putea sa anticipezi violul, daca ai putea sa-l faci “conceptibil” ai reusi sa-i scapi macar pe jumatate din stransoare.

Stupoare dubla cand cel care performeaza abuzul, cel care administreaza siluirea este cel pe care il iubesti si care (presumably) te iubeste. Stupoare crescanda cand cel care siluieste aluneca perfid din postura de calau in cea de victima, auto-legitimandu-si crima. “No more love. I had enough”. Epic. E ca si cum ai ucide inca o data. Stiu pe cineva care s-ar rasuci in mormant. Un viol nu e suficient pana nu scuipam si victima. Stupoare nesfarsita cand esti intrebat de calau daca te-a durut. In nici un film, oricat de absurd si oricat de perversa i-ar fi logica, n-o sa intalnesti un calau la capatul ghilotinei intrebandu-si victima “A fost greu, pui?“. Te-a durut? Ei bine, stupoare! In logica sufletului sau se poate. Precum un criminal care reviziteaza scena crimei, pangarind-o cu curiozitati retrospective. Situs perversus. A perfidious mind where it ought to have been a (good) heart.