nolongerinbetween

Posts Tagged ‘breaking up

sa fii parasit e deja un iad in sine. o suferinta limita care te invecineaza brusc cu des-fiintarea. sa fii parasit insa – fara sa ti se spuna – e ducerea dincolo de limita, e iadul dincolo de iad. ideea ca nu meriti nici macar atat cat sa ti se spuna ca esti left behind e covarsitoare. sa fii parasit, printr-o punere in discurs a finalului, e un fapt coplesitor dar datator de closure. sa fii parasit insa prin intoarcerea spatelui si prin absenta oricarei naratiuni e ca si cum esti ingropat de viu. ca si cum ai inversa ordinea fireasca a lucrurilor (i.e. constatarea si declararea decesului si apoi ingroparea). esti inca viu si te trezesti cu lopeti de pamant peste tine. intrandu-ti in gura, in nari, acoperindu-ti fata. nisip zgrunturos sfartecandu-ti retina . pamant salciu inecandu-ti strigatul. sus e indiferenta. unii incep chiar sa se simta mai bine cu ei insisi.  trauma ingroparii de viu,  nejelit,  fara impartasania unui ramas bun, fara ritualul petrecerii de catre cei vii dincolo, e de nedepasit. astepti in zadar mijirea unei closure care nu are cum sa vina. astepti la nesfarsit sfarsitul…

copil fiind nu era gand mai inspaimantator decat acela de a fi ingropat de viu. gand aproape inconceptibil, greu de dus pana la capat fara sa simti proximitatea nebuniei. spaima alimentata de babele satului, in suetele care aveau loc in fiecare noapte la raspantia ulitelor, povestind frenetic despre strigoi si varii epifanii dracesti. imaginea trezirii intr-un corset de lemn in care descoperi ca ai fost aruncat m-a insotit pana tarziu in viata adulta. destinul insa precum bine stim (mai ales cei care nu mai credem in el) are prostul obicei sa ne aduca in viata exact lucrurile de care ne temem cel mai mult. alas. de cand a plecat am visat de doua ori haul care cade peste mine. tonele de pamant care te reduc la tacere. mana care pipaie peretii de neinteles. intunericul dens. neintelegand ce este, la limita ce esti, cine esti. momentul teribil cand intelegi. inclestarea si scrasnitul dintilor. iadul. strigatul neomenesc in somn cautand trezirea.

poate parea nedrept si cinic, pentru ca nu vreau sa duc in derizoriu grozavia a ceea ce s-a intamplat. dar ii invidiez pe cei ingropati dupa datina. obiectivati de o multime de priviri. eu sunt ingropat si nici un chip nu ma priveste. nici o privire, nici o fata atintita spre mine. unul ingropat de vii. celalalt ingropat de viu. poate ca s-a facut, fie si macar putin, dreptate.

“There is a storm coming
And it is headed straight for our shore
Hold on to your heart
I’ve seen the signs before.”

Advertisement

Blogs I Follow

literatura e efortul inepuizabil de a transforma viaţa în ceva real

The priest: Aren't you afraid of hell? J. Kerouac: No, no. I'm more concerned with heaven.

literatura e efortul inepuizabil de a transforma viaţa în ceva real

The priest: Aren't you afraid of hell? J. Kerouac: No, no. I'm more concerned with heaven.