nolongerinbetween

bereavement ramblings # 1

Posted on: March 6, 2020

2019 0301_222408

exista primate carora le lipseste total conceptul de moarte. de sfarsit ireversibil. cand le moare un prunc isi continua existenta ca si cum nu s-a intamplat nimic. ii poarta in continuare dupa ei, inerti, fara suflare, ii curata de paraziti, incearca sa ii alapteze, sa ii trezeasca din somn. omul e singurul animal in care constiinta mortii se instaleaza deplin. singurul animal capabil de un negot cu propria finitudine. si totusi masura in care o face este de cele mai multe ori rizibila. insignifianta. suntem protejati de un mecanism de autoconservare care impinge moartea din centrul constiintei in marginea ei. suntem incapabili sa o internalizam cu adevarat. moartea cuiva drag ar trebui sa ne paralizeze, sa ne inghete mecanismele de functionare dar nu reuseste decat sa le incetineasca, sa le gripeze, sa puna un strat de rugina care ingreuneaza temporar mersul lor mecanic, automat. de trei luni de cand a murit traiesc intr-un fel de perplexitate muta. dau tarcoale mortii ei fara incetare si nu pot sa-i cuprind grozavia. mintea mea inca asteapta sa i se explice scandalul absentei. cum e posibila nefiinta. in putinele dati cand inteleg ca a murit, cand inteleg cu adevarat ce inseamna asta mi se taie respiratia, incep sa ma sufoc si hiperventilez ca-ntr-un atac subit de panica. insa de cele mai multe ori ma simt protejat de o forma insidioasa de negare. inca astept sa mi se spuna ca este o farsa si sa o vad sarind dupa coltul unui fotoliu ca in jocurile noastre de-a v-ati ascunselea. inca astept sa-mi intoarca privirea din orice spatiu al casei pe care l-a umplut pana la satietate. ma culc cu ea in gand. ma trezesc cu ea in gand. nu exista celula pe care sa o sectionezi din trupul meu si in care sa nu o regasesti. mintea mea nu reuseste sa cuprinda necuprinsul mortii si se comporta ca si cum nu s-a intamplat nimic. faptul ca reusim sa supravietuim celor pe care ii iubim, ca nu murim o data cu ei, de durerea pierderii lor, ca nu incremenim in absurdul disparitiei lor mi se pare indecent si grotesc. suntem incapabili sa privim in fata adevarul brutal al mortii: nu existam. la scara timpului, a vesniciei, mai mult nu suntem decat suntem. specie deplorabila, zeii au stiut ca trebuie sa ne protejeze de trauma adevarului crud punand o pacla pe constiinta noastra. mistificam. inventam povesti care sa ne anestezieze durerea. ingerasi. stelute pe cer de unde cei plecati ne privesc cu seninatate. raiuri convenabile. nu suntem departe de primatele de care vorbeam. ne purtam mortii in continuare dupa noi ca si cum nu s-a intamplat nimic. daca ne-am ridica cu adevarat la inaltimea chemarii noastre si am intelege absurdul pe care il aduce moartea am cadea la pamant trazniti, pe loc.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Blogs I Follow

Mind, Body & Soul

Quality Education & Advice

literatura e efortul inepuizabil de a transforma viaţa în ceva real

The priest: Aren't you afraid of hell? J. Kerouac: No, no. I'm more concerned with heaven.

Mind, Body & Soul

Quality Education & Advice

literatura e efortul inepuizabil de a transforma viaţa în ceva real

The priest: Aren't you afraid of hell? J. Kerouac: No, no. I'm more concerned with heaven.

%d bloggers like this: