nolongerinbetween

Archive for September 2019

image description

Gabriel Liiceanu  – Continentele insomniei

De la prostia individuala la prostia ca stare a lumii. Toti suntem prosti.

“Pozitia lui Musil in privinta prostiei se suprapune intocmai peste cea a lui Socrate. Ea este de o simplitate deconcertanta, dar tocmai de aceea greu de sesizat. Suntem prosti cu totii de indata ce, iesind din perimetrul competentei noastre, emitem cu aceeasi siguranta opinii despre orice alta tema ar aparea in discutie. Serenitatea acestei sigurante este semnul prostiei. Or, in lume, in societate, iesim in mod obisnuit din perimetrul competentei noastre. Avem opinii despre educatie, cultura, medicina, arhitectura, politica, poezie, despre bine si rau… Asta se intampla cu atat mai mult cu cat epoca, punandu-ne la indemana toate mijloacele imaginabile, ne incurajeaza pe toti, indiferent de pregatirea pe care o avem, sa ne exprimam opiniile.

Toata viata, Socrate se straduise sa-i convinga pe cei din jurul sau ca nu trebuie sa faca pasul acesta: ca nu se cuvine sa-si extinda increderea de sine, pe care le-o da competenta intr-un anumit domeniu de cunoastere, asupra tuturor obiectelor cunoasterii si, in nici un caz, asupra domeniilor in care cunoasterea nu e strict posibila. Poti fi un excelent navigator, constructor de corabii, crescator de cai, gimnast, cantaret din flaut, conducator de osti, negutator, olar, tabacar, dar de ce, in virtutea acestui fapt, ar trebui sa-ti arogi competente in domeniul politicii sau al valorilor (curaj, adevar, dreptate, virtute, frumusete, bine etc)? E drept, viata noastra se misca si respira in atmosfera acestor valori, dar asta nu inseamna ca, intrebati fiind in privinta lor, suntem in stare sa dam seama de ele. Prostia echivala pentru Socrate cu nestiinta nestiintei proprii (cu prezumtia de stiinta acolo unde stiinta nu era cu putinta), asa cum inteligenta echivala cu constiinta nestiintei proprii. Or, vanitatea ii impiedica pe oameni, mai ales cand e vorba de o autoritate intr-un domeniu anume, obisnuita sa fie onorata de ceilalti pentru competenta ei, sa accepte ca sunt ignoranti in privinta lucrurilor care pun in joc optiunile fundamentale ale vietii. Aeasta vanitate a cunoasterii pe nimic intemeiate este prostie. (…)

Musil nu face decat sa amanunteasca pozitia socratica sau, mai bine zis, sa arate in ce masura prostia intra in lume cu masca. Caci, spune el, daca nu ar fi asa, deghizata, n-ar mai exista prostie, pentru ca nimeni nu ar vrea sa fie prost. De aici rezulta ca ea prolifereaza in toate directiile si se ascunde sub cele mai inselatoare aparente. Prostia iriga, vascularizeaza toate produsele spiritului: stiinta, artele, politica. Tot. Ea paraziteaza orice produs al mintii si orice comportamente si, astfel, ia nenumarate chipuri. In timp ce inteligenta, neavand ca reper decat adevarul, e dezavantajata, pentru ca adevarul e unul si singur si ca atare, in fata multiplelor masti ale prostiei, din capul locului perdant. Razboiul intre prostie si inteligenta e de aceea, de la bun inceput, nedrept. (…)

Dupa ce declara ca e incapabil sa defineasca prostia, Musil observa ca nu poti evita capcana in care cazi de indata ce te apropii de subiect: “Dificultatea care te intampina din capul locului cand vrei sa vorbesti despre prostie vine din faptul ca esti obligat sa pleci de la premisa ca tu nu esti prost si, implicit, ca te consideri destept, desi trece drept semn in genere admis al prostiei sa faci asa ceva.” (…)

Cert e insa ca prostia nu are o gazda privilegiata, o adresa precisa, un adapost separat, nu salasuieste compact in corpul prostului, nu e depozitata in personalitatea cuiva, desemnandu-l ca prost, prostul prin excelenta, ci paraziteaza in mod natural mentalul oricui sau, mai bine zis, insoteste inteligenta asemenea umbrei pe care o arunca trupul. Si acolo unde e vorba de judecata si ratiune, nu te poti oare astepta sa intalnesti si surorile lor mai mici, multiplele chipuri ale prostiei?” Astfel incat cu totii suntem pana la urma prosti, de vreme ce “orice forma de inteligenta promoveaza o forma de prostie specifica”. Fiecarui tip de performanta ii corespunde un tip de prostie. Autorul insusi, atunci cand se incumeta sa infatiseze un imbecil, trebuie sa ajunga sa-si spuna: “asta sunt in parte si eu insumi”.

Mai mult, teritoriul ei nu se limiteaza la operatiunile mentale, la actele intelegerii, la “prostiile scoase pe gura”, ci si la modul cum ele se aplica la viata reala. Prostia e vizibila deopotriva in efectele ei, cand trece la fapte.  (…)

Pentru ca este un cuvant depreciativ azvarlit celuilalt, noi nu realizam ca prostia este un constituent al speciei umane. Or, tocmai acesta e pasul pe care-l face Musil: trece de la stigmatul individual si aleatoriu (X e prost) la stigmatul universal (toti suntem prosti). Prostia face parte din structura noastra de fiinta si e o conditie de posibilitate a felului nostru de a experimenta lumea. Noi suntem, ca subiecti cunoscatori, prevazuti in chip a priori (deci dinaintea oricarei experiente) cu grile de cunoastere prin care structuram materia oferita de simturi. Prostiile sunt erori operate in mod spontan de judecatile intelectului nostru, asumate ca adevaruri. Facultatea noastra de cunoastere nu e dispusa in mod spontan doar in directia adevarului, ci, deopotriva, chiar inlauntrul stradaniei catre adevar, in directia generarii de falsuri luate drept adevaruri. Prostia ca pseudo-intelegere premerge experienta si, ca dereglare, este un concept pur al intelectului. Din cunoasterea a priori despre obiecte face parte in mod esential si prostia. Asadar suntem prosti orice am face.  Prostia e latura incetosata a mintii noastre, principiul negativ al dereglarii ei, deci capacitatea noastra de a genera eroare prin failibilitatea innascuta a operatiunilor intelectuale.  Fiind a priori (facand parte din dotarea originara a intelectului nostru), acest principiu negativ se poate manifesta in cele mai neasteptate forme, in cele mai neasteptate locuri sociale si la cele mai stralucite minti, generand cele mai neasteptate si aberante experiente. “Cine gandeste pe picior mare va gresi pe picior mare” spune Heidegger undeva. In termenii lui Heidegger din Fiinta si timp, Musil realizeaza ca prostia este un element constitutiv al existentei umane (Dasein), o structura care articuleaza constitutia de fiinta a omului, asadar un “existential”. (…)

Cuvintele imbecil si cretin folosite ca injurii trimit la ceata vanitoasa care persista in mintea celor care, neputandu-si detecta si evalua capitalul lor de prostie, se ignora ca prosti, neintelegand ca toti suntem prosti.

Advertisements

literatura e efortul inepuizabil de a transforma viaţa în ceva real

The priest: Aren't you afraid of hell? J. Kerouac: No, no. I'm more concerned with heaven.

literatura e efortul inepuizabil de a transforma viaţa în ceva real

The priest: Aren't you afraid of hell? J. Kerouac: No, no. I'm more concerned with heaven.