nolongerinbetween

sunt un hardcore fan of basescu. nu unul naiv care isi face iluzii cu privire la umbrele sufletesti ale marinarului. sunt constient ca e uns cu toate alifiile si ca poate fi promiscuu politic. politica e o curva si basescu n-a fost virgin niciodata. dupa descaunarea din fruntea tarii, cea fireasca, la implinirea vremii, l-au asasinat politic. dusmani si aliati deopotriva. ctp, tapalaga, pora, andrei cornea, liiceanu, you name it. am crezut ca visez. daduse strechea in ei. daca basescu spunea ca la adapostul luptei anticoruptiei se duc vendete personale impotriva unor oameni politici, altminteri corupti, si ca exista inca multe de facut pana la a depolitiza complet institutiile justitiei, basescu era clasat drept dusmanul justitiei. un nou dan voiculescu. daca basescu spunea ca apa e uda, urmau valuri de indignare ale societatii civile care sa-i refuteze ponciful. paricidul devenise un sport national. daca ar fi putut sa-l aduca, ca la romani, in mijlocul unei arene, l-ar fi omorat toti cu pietre sau dat hrana la lei. in toata nebunia aia, nu cunosc decat doua, trei persoane care nu si-au pierdut capul. care au refuzat rolurile distribuite de noua propaganda intr-o piesa pe care nu o scriau ei insisi. the king is dead, long live the queen. kovesi. regina anticoruptiei. marea preoteasa a unei romanii imaculate. mater dolorosa. ce sa-ti spun. acum, dupa ce a devenit clar ca preoteasa se prostitua pe altar (vie) alaturi de pretinsele sale jertfe au inceput sa vada toti recuzita culiselor. sforile, scripetele, pupitrul propagandei, decorurile de carton, cortina roasa de atata folosire, sufleurul. bineinteles ca acum, cand s-a convins toata lumea ca marinarul avea dreptate, revizuirea … revizuirii nu mai este de bonton. sa nu cadem totusi in caragiale. ce a fost a fost. mortii cu mortii. vii cu vii. pupat toti piata endependenti. there.

in toata nebunia asta istoriografica revizionista, din ultimii doi ani, cazul liiceanu e fascinant. pe finalul mandatului lui basescu de presedinte si papusar sef, a fost somat de carmen musat de la observatorul cultural, intr-un articol visceral, sa isi faca mea-culpa. acuzat ca, impreuna cu ceilalti intelectuali ai lui basescu (whatever that means) au girat un regim mafiot de teroare, ale carui tribulatii marsave ieseau atunci la iveala. liiceanu, departe de a-si exorciza basismul din cuget si simtiri, ii raspunde cu cel mai violent si arogant text postdecembrist. despre neajunsul de a scuipa in sus. daca lucrurile ar fi ramas aici, ar fi fost cum ar mai fi fost. doar ca, ce sa vezi, ne trezim peste un an ca liiceanu isi toarna intr-un final cenusa pocaintei in cap. intra si el in randul lumii, care-l injura pe basescu. si in cultul zeitei neprihanite kovesi. nesomat. ca in comunism. autocritic. paradoxal, se pune exact acolo unde, asa cum ne spusese el, cazuse scuipatul lui carmen musat. care incercase sa-l scuipe de jos in sus. dinspre micimea fiintei ei spre inaltimile ametitoare ale mintii lui. m-am intrebat ce-a fost in capul lui. se trezise cumva singur, in fata mobului care-si linsa acum fostul idol? pusese botul, ca toata prostimea culta la canonizarea Imaculatei? cazuse in capcana gandirii cu mintea altuia, pe care o descrie el insusi foarte bine? habar nu am. pentru ca il indragesc, prefer sa cred ca e autentic in dezvrajirea iubirii lui fata de basescu. prost, dar autentic.

nu m-am agitat prea mult cu referendumul de modificare a constitutiei. este o non-problema. o facatura. criza familiei nu are nicio legatura cu agenda lgbt. comunitatea lgbt, atata cat este, este promiscua si ascunsa vederii. daca ar da astia maine o lege ca se pot casatori, vor iesi doar 100 de curajosi, sinucigasi, carora li s-a urat cu binele, care sa se casatoreasca. restul ar continua sa traiasca mai departe, timorati, ingroziti, speriati ca sobolanii, de lumina normalitatii care i-ar putea expune. cum Dumnezeu ar putea 100 de oameni, care ar alege sa se casatoreasca, pune in pericol familia traditionala si societatea romaneasca, e mai presus de intelegerea mea. ideea referendumului nu pleaca dintr-o problema reala in romania (riscul ca homosexualii sa se casatoreasca si sa invadeze reflexele ideologice sau sexuale ale romanilor). nu pleaca din frica autentica a unora. pleaca din ura si prostia unor habotnici. daca nu am nimic impotriva cuiva care are o perspectiva traditionala, e dreptul lui, nu am aceeasi simpatie fata de cel care pune botul la povestea cu referendumul. inseamna sa accepti lamentabil sa joci intr-o piesa scrisa de altul. sa te lasi manipulat marsav in timp ce te crezi autonom. singura reactie decenta, sufleteste si intelectual, intr-un astfel de context, mi se pare boicotul. refuzul de a-ti lasa mana legata de o sfoara care sa iti controleze miscarea. demnitatea. autonomia.

ei bine, in contextul celor spuse pana acum, o sa imi intelegeti stupoarea pe care am simtit-o azi citind ca basescu se duce la vot. prima reactie a fost sa ma simt tradat. how comes? mi-am dat seama insa ca numai un naiv se poate simti tradat de basescu. basescu tradeaza intotdeauna. pentru ca nu o sa fie niciodata cine vrem noi sa fie. si vina nu e a lui, ci a noastra. daca basescu e cel mai valoros animal politic pe care l-a dat romania postrevolutionara (si este), el trebuie acceptat cu rezerva ca nu o sa ne implineasca niciodata asteptarile. investitia emotionala in el este sinucigasa. in momentul de naivitate sentimentala in care m-am simtit tradat de basescu, am capatat raspunsul la intrebarea despre liiceanu. ce a fost in capul lui dezicandu-se de el. a facut-o nu pentru ca basescu se schimbase. nu pentru ca fusese un impostor care ne pacalise vigilenta. basescu e basescu. avem datele plasticitatii fiintei lui politice la indemana. nu sunt ascunse, sunt publice, la vedere. ci dintr-un plasament afectiv prost. din naivitate. dintr-o dragoste neintoarsa. ceea ce cu greu ii putem reprosa lui basescu. e vina noastra, a celor care ne livram total unei iubiri niciodata impartasite, nu a celui iubit. asa ca, spre deosebire de liiceanu, am ales sa nu ma dezic de basescu. am ales sa imi ajustez eu creditul pe care-l acordam nejustificat. sa rup mariajul sentimental cu el si sa intru intr-un parteneriat civil practic. contract prenuptial obligatoriu. dupa un eventual divort fiecare cu pizda mamii lui. there.

now. in chestiunea referendumului, stupoarea mea vine nu atat pentru ca ar vota “da”, in ciuda faptului ca acum cinci ani sustinea iconoclast exact contrariul (vezi aici). la urma urmei, orice prost are dreptul sa se razgandeasca. sa isi vina in fire si sa se destepte. nu din asta vine stupoarea mea. cat din faptul ca accepta sa fie un actor care joaca in piesa altora. daca mi-a placut de basescu este, printre altele, pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume si de a se instala in pozitii care nu sunt populare si care nu fac presa buna. de a fi jucator si de a nu permite altuia sa-i scrie parcursul politic. in chestiunea referendumului din pacate e un las politic lamentabil. imi spune ca e din familia popularilor europeni care sunt crestini democrati si care incurajeaza familia. precizez, nu familia traditionala, ci familia. ce nu am inteles eu este cum casatoria (oricum ipotetica, next to impossible) a catorva homosexuali in tara asta ar descuraja familia. huh?!

concluzionand, azi basescu are coaie mici. inclin sa cred ca au dreptate astia. in spatele fiecarui barbat puternic sta o femeie. acum in spatele lui basescu sta, evident, dragnea, nu elena udrea. happily married. casa de piatra si sa le fie intr-un ceas bun. si ca tot veni vorba, asa mici cum sunt, nici nu stiu daca sunt ale lui. pot fi, la fel de bine, din unghiul in care le vedem, ale lui dragnea. if you know what I mean…  😀