nolongerinbetween

Alt-right. Post-truth. Regressive Left. Gender identities. Neomarxism. Neocon. Political correctness. Multiculturalism. Ethnic assimilation. Cultural integration. Postmodernism. Postfeminism. Brexit. Trump. Sexism. Secularism. Islam. Immigration. Black lives matter. Neo-Nazis. Isolationism. Protectionism. Neo Atheism. White supremacy.  etc

Cum sa te orientezi in hatisul ideologic de acum fara sa te ratacesti? Suntem in plin razboi civil ideologic, desfasurat steril in aceleasi transee depasite: stanga – dreapta. Cum naratiunea dominananta a fost de ceva vreme stangista, progresista, ultraliberala, acum suntem martorii unui alt shift, barca ideologizanta fiind trasa in exces agresiv spre dreapta. E un razboi surd in care dialogul e inexistent. Fiecare tine cu dintii stransi de propria naratiune, orbi la defectele propriei argumentari.

Teoria spune ca falia principala dintre stanga si dreapta o gasim in tensiunea dintre doua absoluturi in care ne proiectam utopiile: egalitatea si libertatea. Simplist spus, stanga prefera egalitatea, in timp ce dreapta prefera libertatea. La stanga derapajul egalitarist se face cu pretul unui liberticid, in timp ce la dreapta anomia libertara se face cu pretul inechitatilor sociale. O a doua falie o gasim in tensiunea dintre vechi si nou, in reactia diferita la modernitate si schimbare. Stanga imbratiseaza progresul cu riscul dezradacinarilor continue, in timp ce dreapta este conservatoare, preferand siguranta si stabilitatea traditei, a taramului cunoscut. Pentru stanga mersul galopant al istoriei si globalizarea provoaca euforie, in timp ce pentru dreapta creeaza angoasa si circumspectie. Simplist spus, stanga e progresista, dreapta e reactionara. Stanga e revolutionara, dreapta e reformatoare. Ca orice model facut sa aproximeze realitatea, este reductionist si imperfect. In opinia mea atat de imperfect incat nu merita folosit deloc.

Motivul principal pentru care refuz, insa, si aici, sa ma inrolez si sa trec complet de partea unei parti beligerante vine nu atat dintr-un pacifism las cat din improprietatea razboiului. Falia stanga-dreapta nu e exterioara individului ci trece prin sinele fiecaruia. Fractura maniheista e interna. Razboiul civil se duce intai in fiecare din noi, inainte de a segrega schizofrenic corpul social in doua jumatati care se urasc. Nici un om normal la cap nu poate fi doar de stanga, sau doar de dreapta. Purismul ideologic e total inadecvat.

Exempli gratia. Naratiunea mea etica fondatoare e profund religioasa. Inclin spre dreapta deci. In acelasi timp, inteleg bine ca milioane de oameni in jurul meu sunt indiferenti religiosi sau atei, prin urmare  trebuie sa accept ca nu le pot impune altora valorile mele etic-religioase, ca teocratia e un concept depasit si ca laicitatea este constitutiva statului modern. Sunt astfel un “secularist” infocat, prin urmare inclin spre stanga. // Cred ca sexul si genul sunt doua lucruri diferite, ca nu se suprapun intotdeauna fara rest si ca genul, spre deosebire de sexul biologic, este un construct social, prin urmare sunt de stanga. Cred, in acelasi timp, ca genul e si rezultatul unui determinism biologic (e.g. the aggressive and competitive nature of boys vs. the nurturing and empathetic nature of girls) prin urmare sunt de dreapta. // Sunt impotriva oricarei forme de discriminare si excludere pe criterii de gen si identitate sexuala (e.g. marriage, civil partnership), ceea ce ma face liberal. Sunt totusi impotriva adoptiei copiilor de catre cuplurile homosexuale, ceea ce ma face conservator. // Cred ca limbajul este mai mult decat un simplu mijloc de comunicare, cred ca poate fi un vehicul pentru perpetuarea unor forme de ierarhii opresive si discriminare, tropi specifici liberalilor, ceea ce ma face de stanga. Mai mult, cred ca limbajul nu este inocent, independent de episteme chestionabile, prin urmare cred ca sunt in regula incercarile corectitudinii politice de a-l igieniza (e.g. handicapat -> persoana cu dizabilitati) ceea ce ma face de stanga. In acelasi timp, cred ca excesul politienesc al corectitudinii politice de a gasi formule opresive unde ele nu exista (e.g. mankind) si propunerea unor variante aiuritoare (e.g. peoplekind) e ridicola si chiar autoritarista cand ajunge norma a legii, ceea ce ma face de dreapta. // Sunt impotriva pedepsei cu moartea, pentru ca o vad ca o barbarie demna de vremuri si traditii apuse, ceea ce ma face liberal, dar si pentru ca cred in dreptul fiecarui criminal la pocainta si redemptiune, ceea ce ma face conservator. Sunt, dupa indelungate chibzuiri, in favoarea eutanasiei, responsabil reglementate, ceea ce ma face liberal. // Cred ca statul nu are dreptul sa impuna cetatenilor un dress code, ca purtarea insemnelor religioase nu este cu necestitate ofensatoare, prin urmare nu trebuie restrictionata, ca fetele de origine musulmana ar trebui sa fie libere sa poarte hijabul in timpul orelor la scoala, ca burqa, desi e un outfit al carui simbolism e ingrozitor si opresiv, femeile sunt libere sa-l poarte, ceea ce ma face mai degraba liberal.  Sunt de parere ca Islamul este o religie total inadecvata modernitatii, razboinica, opresiva, in ciuda a sute de milioane de musulmani decenti sufleteste care o practica pasnic, in raspar cu propriile comandamente teologice, ca “derapajele” islamice violente nu vin din interpretari frauduloase ale textelor sfinte ci din exegeze ortodoxe, corecte a Coranului, ca “extremismul” lor religios nu e un bug, a system glitch, but a feature, e centru, nu extrema, ca doar o reforma similara  Reformei catolicismului ar face-o acceptabila, ca Europa trebuie sa isi apere civilizatia de sorginte crestina si ca rezerva liderilor politici europeni de a numi raul rau sau inclinatia de a taxa drept rasism orice forma de criticism frontal al islamului, din ratiuni de corectitudine politica, e criminala, ceea ce ma face conservator. // Sunt de parere ca natiunea e un concept usor depasit, ca trebuie vazuta ca un construct social nu ca o stare naturala careia ii datorez ceva, prin urmare prefer patriotismul contractual celui etnic, nationalist, ceea ce ma face de stanga. In acelasi timp, posibil contradictoriu, sunt legat emotional de tara mea, locul unde am crescut, limba, cultura si traditiile poporului meu etc ceea ce ma face conservator. // De mana cu Lyotard, nu mai am incredere in metanaratiuni; de mana cu Einstein si teoria relativitatii, cred ca nu poate fi definit un timp obiectiv comun tuturor sistemelor de referinta si ca masurarea timpului variaza in functie de sistemul de referinta, de situarea subiectului; de mana cu Kuhn, Feyerabend, Popper cred ca toate observatiile stiintifice sunt impregnate de teorii, ca nu exista observatie pura, dezinteresata, autonoma fata de teorie, ca teoria preceda observatia, mai mult, ca nu exista fapte in sine, complet obiective si independente de cadrul teoretic, un fapt fiind intotdeauna interpretat intr-un cadru teoretic specific; ca nici un adevar nu poate fi confirmat definitiv, ci doar acceptat provizoriu si ca teoriile adevarate de astazi au toate sansele sa devina teoriile false de maine; de mana cu Heisenberg, Scrodinger si fizica cuantica cred ca principiul identitatii se afla in criza, ca cercetatorul creeaza realitatea, distanta subiect-obiect fiind anulata; de mana cu Bachelard cred ca savantul nu este un spirit “virgin” in fata fenomenelor pe care le studiaza, ca, in fapt, cunoastem impotriva unei cunostinte anterioare, traditionale, nu in acord cu ea, ca nimic nu este mai perfid si mai daunator cunoasterii autentice decat acceptarea necritica a locurilor comune si mostenirea traditiei a carei autoritate nu este niciodata pusa in discutie (“ceea ce este cel mai putin cunoscut este ceea ce este binecunoscut”); de mana cu Foucault, Bourdieu, Baudrillard cred ca “power is knowledge” (Foucault intoarce pe dos ponciful lui Bacon “knowledge is power”), ca exista mai degraba o hegemonie a structurilor de putere care reglementeaza campul cunoasterii, ca puterea este constitutiva oricarei discursari, ca ierarhiile devin opresive, ca scoala, universitatile nu sunt neutre, nu transmit doar corpul cunoasterii catre studenti ci (adesea inconstient) consacra valorile si normele claselor dominante, reproducand mai departe clivajele sociale existente; de mana cu Nietzsche cred ca nu exista lucruri in sine sau fenomene nemijlocit date, ci numai interpretari, atribuiri de sens, ca totul se face prezent intr-un anumit orizont de semnificare; de mana cu Boia si Djuvara cred ca istoria nu este realitate, ci reprezentare, elaborari discursive, relativ autonome fata de trecutul la care se refera, dar dependente de structurile imaginarului si de actiunea ideologiilor, ca nu avem acces direct la istorie, ci intercesat, prin izvoare, izvoare produse la randul lor nu de “istorie”, ci de oameni, si astfel tributare si ele unor tipologii, unor cadre teoretice, unor metodologii, unui imaginar care nu este inocent, ca nu mai exista istorie, ci istorii, ca istoria este un instrument de putere, ca istoricii trebuie sa renunte la iluziile scientiste ale veacului trecut, neputand evita relativismul unor istoriografii care nu mai pot fi ultime si univoce; de mana cu antropologia, sociologia si etnopsihiatria (v. Roland Jaccard) cred ca nebunia nu este un fapt, o entitate naturala, ci este o abatere de la norma sociala, ca cineva este nebun doar in relatie cu o societate data, ca simptomul nu are o existenta in sine, ci are o semnificatie si o functie doar pentru subiectul si mediul caruia-i este destinat, ca nebunia nu apare ca o boala acolo unde nu exista psihiatru, ca fiecare civilizatie isi produce propriul sistem de norme iar ceea ce apare drept normal intr-o civilizatie poate fi considerat patologic in alta si viceversa, altfel spus ca, in raport cu o societate data suntem intotdeauna nebuni. And so on and so forth. All of the above convey the idea that I see value in Postmodernism, which makes me, in a loose way, rather liberal. De mana cu bunul simt (huh), Andrei Cornea (“Turnirul Khazar” ) si acelasi Popper (“Mitul contextului”), cred totusi ca poate fi salvata obiectivitatea, ca poate fi depasita fundatura relativismului, a scepticismului, a parohialismului tribal si a irationalismului, ceea ce ma face conservator. // Cred ca exista abuzuri sexiste si hartuire sexuala si trebuie sanctionate ca atare si cred ca miscari ca #metoo sunt binevenite, chestionand rolurile clasice, traditionale ale barbatului si femeii in courtship, invatand barbatul ca exista boundaries de care acum trebuie sa tina seama, ceea ce ma face usor liberal. Cred, in acelasi timp, ca #metoo se duce prea departe, se radicalizeaza, transformandu-se intr-o vanatoare de vrajitoare (thumbs up to Catherine Deneuve, Matt Damon si a oricarui altcuiva care a incercat sa detensioneze si sa aduca putina moderatie si ordine in discutie, demonizati din pacate de cohorta feministelor dezlantuite)  prin urmare sunt cam conservator. // Sunt de parere ca femeile sunt deplin suverane, in ceea ce priveste corpul si sexualitatea lor, contrar paradigmei crestine, ceea ce ma face liberal. In acelasi timp, sunt impotriva avortului, cu exceptia poate a sarcinii rezultate din viol (vezi aporia violonistului lui Thomson) si a unor exceptii medicale, prin urmare sunt conservator. // Sunt de acord cu sarcinile surogat ceea ce ma face un liberal progresist. Sunt impotriva cercetarilor cu celule stem, deci cu crearea si distrugerea de embrioni umani, din ratiuni religioase pe care nu le pot inca depasi si de care, admittedly, nu sunt mandru, ceea ce ma face un conservator reactionar.

(…) (…) (…) (…) (…) (…) (…)

Si tot asa, la nesfarsit, un du-te-vino perplex, o pendulare continua intre polul liberal si cel conservator din mine. Realitatea vietii e prea bogata si complexa sa scapi de acest back and forth. Nu ai doar un criteriu, doar o tema fata de care te situezi la stanga sau la dreapta, ci zeci, sute, astfel ca inevitabil combinatiile posibile sunt nesfarsite. Fara doar si poate ca propensiunile si idiosincraziile ideologice ale fiecaruia se pot aglutina mai mult la stanga sau mai mult la dreapta. Fair enough. Amplasamentul soft, al fiecarui individ, la stanga sau dreapta spectrului ideologic e legitima. Ce nu pot sa inteleg e pozitionarea tare, agresiva, patimasa, condescendenta, fatisa, care inchide dialogul, pe una din cele doua parti. Ca si cum adevarurile de la stanga, sau dreapta, dupa caz, sunt in mod manifest valide, de la sine intelese, trebuie acceptate in bloc, pausal, si orice alt unghi de vedere nu este doar diferit sau gresit, ci este de-a dreptul ridicol si stupefiant de prostesc. Daca ai intelege ca ideologia pe care o combati patimas se regaseste partial in tine, nu inseamna ca nu ai mai chestiona-o, dar ai face-o soft, fara dispretul vitriolant. Uitati-va la cativa din noii corifei ai dreptei conservatoare, Milo Yiannopoulos, Ann Coulter, Ben Shapiro, Paul Joseph Watson, Jordan Peterson, Gavin McInnes etc ca sa intelegeti ce spun prin condescendenta inadecvata. Nici stanga nu e mai inocenta. Pleaca de la un scepticism legitim fata de trecut si un adevar care s-a relativizat pentru a cadea apoi in cele mai aiuritoare forme de dogmatism. Nu poti fi si relativist si dogmatic in acelasi timp. Nivelul de noise ideologic e astfel coplesitor. Un bazait continuu, asurzitor, fiecare aducand cu sine biasurile propriei naratiuni, polarizarea excesiva si fortarea unei gandiri pausale, pe care nu cred ca ne-o mai putem permite astazi. Nu te mai poti construi decat fragmentar, ca un mozaic, din mii de bucati disparate. Metanaratiunile atotcuprinzatoare au murit demult. Nu strica, astfel, putina umilinta pe ambele maluri ideologice, inainte sa ne sinucidem ca nebunii.