nolongerinbetween

A. In jumatate din cazuri sexul este despre sex. Este despre ceva pus in noi care are functie colonizatoare. Proiectul lui e să preia controlul pana cand Specia e multumita. E cea mai banală, trivială, comună moarte a ratiunii. Esti luat in posesie de Specie, de ceva mai mare decat tine si te trezesti că, intrat in registrul unei demenţe care vrea sa te reproduci, faci lucruri pe care in mod normal nu le-ai face. Lucruri pe care, cand esti rational, neincarcat hormonal, le vezi ridicole sau triviale. Markerul psihologic pus de specie la sfarsitul coitului semnifica trezirea, ieşirea din transă. Post coitum omne animal triste est. You’ve been punked! Ai fost folosit. Nu mai e nevoie de tine. You were the weakest link! La revedere! Precum insectele calugariţe care isi omoară partenerii sexuali la sfarsitul acuplarii. Peste cateva zile, zeii speciei o iau iar de la capat si dau cu tine de pamant. E lună plină si esti luat in posesie iar. Danţuiesti inca o data dionisiac peste cadavrul ratiunii tale, aduci ofrande zeului carne pentru a te lasa cateva zile in pace. Si tot asa la nesfarsit, intr-un loop care te poate istovi daca te-ai impotrivi.

B. In jumatate de cazuri sexul nu este despre sex. E despre orice altceva dar nu despre sex. E despre putere, despre vanitate, despre afirmare, despre nevoia de a fi doriti, placuti, apreciati, despre lacomie, despre razbunare, despre thanatos, despre obisnuinta, despre iubire, despre adictie, despre umplerea sterila a unui vacuum sufletesc, despre afirmarea eului, despre competitie, despre autodistrugere, despre conformism, despre nonconformism, despre orice altceva dar numai despre sex nu. E despre software nu despre hardware. E despre minte nu despre corp. E despre psihologie nu despre biologie. Mai mult decat orice este despre nevoia psihologica de afirmare decat despre nevoia fiziologica in sine. Te duci inspre Celalalt nu pentru a te impreuna cu el, nu pentru ca Dumnezeu a pus in rarunchii tai un imperativ biologic care iti depaşeşte vointa, ci pentru a-ti valida fiinta. Jumatate din sex il facem pentru a ne legitima existenta.

Suntem fiinte amfibii si ne impartim viata sexuala alergand back and forth intre sexul din trup si sexul din cap, intre sexul despre sex si sexul care nu e despre sex. Intre nevoia din coapse si dorul din piept. Intre sus si jos. Intre inauntru si inafara. Oscar Wilde intuise bine, totul in lumea asta este despre sex, cu exceptia sexului. Sexul nu este despre sex.

Bosch – The Temptations of Saint Anthony (central panel)

A. Cand sexul este despre sex. Sau despre cum e sa inseli, cand nu inseli.

In primul an de relatie, m-am trezit intr-o situatie in care mi-a fost testata fidelitatea. Cineva s-a dat la mine intr-un mod neechivoc sexual. Intamplator, personajul era ca decupat dintr-unul unul din visele mele erotice de puber. Vorba unui prieten bun care, cand vedea cate un Adonis musculos pe strada, spunea mereu: “asa visez eu”.  Cand cineva se da la tine, dar individul ti-e indiferent fizic, incidentul nu intra cu adevarat in categoria tentatiei sexuale. Nu ispitesti un armasar cu un inorog roz de plastic. Ispita se pune doar in conditiile in care e un jaw-dropping scenario. Ceea ce s-a intamplat la mine. Prima mea reactie a fost de refuz al gandului. “No way. Nici nu pot sa ma gandesc la asa ceva.“ “Nici nu pot intretine macar gandul. Not me.” “Eu il iubesc pe al meu si asa ceva nu se face”. Precum bine stim, intentiile bune sunt uneori erodate de timp. Ma aflam (dar cand nu m-am aflat cu el?) intr-un moment de oaresce confuzie. Ne certaseram un pic si nu avusesem cand sa netezim cum trebuie lucrurile. Eu ma simteam usor afectat de cearta cu pricina si, desi nu ma asteptam la niste scuze formale (nu pentru ca nu erau necesare ci pentru ca imi devenea clar ca e genul care nu are organ pentru scuze), nu puteam sa scap de nevoia legitima de a avea o discutie lamuritoare. N-am suportat niciodata metoda sinucigasa a bagatului sub pres a unei altercatii, mai ales cand esti victima unei injustitii. Ei bine, la doar un sfert de ora dupa respingerea categorica a gandului marsav, m-am trezit ca gandul revenise. Revenise cu intariri. Pe negandite, m-am surprins ca deja cochetam cu gandul. Mintea mea il dezbraca curioasa, pentru a-l imbraca imediat la loc, rusinata de indrazneala avuta. Avea un trup ca de gimnast. Oare cum arata dezbracat? Nu visasem in viata mea ca as putea fi in brate cu un astfel de barbat. Cum poti refuza un “gimnast olimpic” si totusi sa ramai impacat cu tine? Pestisorul de aur imi aparea in vis si eu ii dadeam moralist cu piciorul? Istoricul meu sexual, mai degraba saracacios, ar putea justifica o mica adaugire. S-ar intampla doar o data. A one-off. Sa vad si eu cum e. Si nu ar sti nimeni. Shhhh. A doua reactie, precum se vede, a fost una de rationalizare. Cine are niste cunostinte minime despre psihanaliza si psihologie stie ce spun. “La urma urmei, sunt un prost. Sunt fidel unui barbat care nu ma iubeste si nu ma respecta. Care atunci cand greseste cu ceva, nu numai ca nu-si recunoaste greseala dar ma sanctioneaza tot pe mine, pentru ca am fost martor al acelei greseli. Impostura si abuz pe fata.” “La urma urmei iubitul meu este insurat. Trebuie sa fiu prost sa visez la cai verzi pe pereti.” “La urma urmei, acum cateva luni l-am prins pe un site de dating, breaking the trust, asa ca nu stiu de ce ar trebui eu sa fiu fidel. Fidelitatea nu e un one way road.” etc etc Precum bine vedeti, hormonii incepeau sa colonizeze neuronii. Nu-i trebuia decat un punct de sprijin. O scuza. Si putină victimizare. Cum se intamplă insă ca am avut intotdeauna mai multi neuroni si exercitiul meu dialectic interior a fost intotdeauna exemplar, am stiut ca partea de jos a eului meu a inceput sa bata campii. Nu numai ca am intotdeauna limpede ce se discuta in instantele eului meu, dar am avut si mereu curajul si onestitatea sa le privesc in fata. Nu pot spune ca imi lipseste umbra in sens jungian, dar e devoalata in permanenta. Mi-am dat seama ca nu despre iubitul meu e vorba in dilema mea morala. E vorba doar despre mine si obiectul atractiei mele sexuale. Atat. Pot incerca sa-mi justific si sa impachetez ispita sexuala in ce vreau (razbunare, realism, lehamite, vanitate erotica, reactie compensatorie etc) si nu as gresi intrutotul, insa nu am cum scapa de evidenta faptului ca despre mine e vorba si ca ceea ce sunt ispitit sa fac este ceva ce spun ca dispretuiesc. Mai mult, fiind un expert in dialectica contrafactuala, mi-a fost usor sa demontez subterfugiile eului rationalizator. Mi-a fost usor, de exemplu, sa supun gandul rationalizator cum ca iubitul meu e de vina pentru ca, necerandu-si scuze, este un netrebnic si ca asta ar fi (vezi Doamne) sursa primara a slabiciunii mele erotice, urmatorului test: “Ce ai SIMTI daca ai primi un telefon de la el ACUM si si-ar cere scuze?” “Crezi ca tentatia sexuala ar disparea? Crezi ca s-ar diminua macar? Ti-ai dori sa sune si sa te opreasca? Crezi ca nu ai mai cocheta cu gandul?” Am stiut ca nu. Am stiut ca incercam sa ma mint ca sa imi adorm constiinta. Am stiut ca era prea tarziu. Gandul se insurubase deja in carnea mea. Slabiciunea hormonala care imi dadea tarcoale acum nu avea nici o legatura, precum devoalasem, cu cearta noastra de dinainte. Post hoc ergo propter hoc. Eroarea clasica. Dupa q, deci din cauza ca q. Dupa altercatie, deci din cauza altercatiei. Huh. Am stiut ca nu pacalesc pe nimeni cu auto-victimizarea si justificarile precare. Era vorba doar despre mine si oportunitatea acelei gratulari sexuale. Atat. Daca era sa fac o magarie mi-era clar ca ea n-ar putea fi facuta altfel decat asumat, in deplina luciditate. Ceea ce am facut. Dupa mai putin de o ora picioarele ma transportau ca teleghidat, impovarat de constiinta crimei pe care urma sa o comit, la locul la care ma ispitise barbatul care ma dorea. Plecase.

Cel Rau banuiesc ca isi radea in barba satisfacut. Palmaresul lui crescuse cu inca un netrebnic.

Now. Desi NU s-a intamplat nimic, desi specia nu si-a luat tributul sexual, am stiut intodeauna ca L-AM INSELAT. Indiferent care au fost circumstantele, indiferent de cat de exact se potrivea ispititorul meu profilului fizic de barbat fata de care ma simt atras sexual, indiferent care au fost frustrarile mele sexuale anterioare, inerente unei astfel de identitati in Romania, indiferent cat de atenuante pot fi circumstantele slabiciunii mele sexuale (si ele sunt), am stiut ca ceea ce detestam si spuneam ca detest se intamplase: l-am inselat. A trebuit sa traiesc cu asta tot restul relatiei mele si am avut-o mereu in minte, ori de cate ori m-am vazut nevoit apoi sa-i reprosez ratacirile sale cand ele s-au intamplat.

B. Cand sexul nu este despre sex. Sau despre cum e sa nu inseli, cand inseli.

A existat un moment definitoriu in relatia mea. La un moment dat am inteles cu groaza, pe care numai groaza de moarte o poate aproxima, ca mi-am pierdut sinele. Am inteles ca iubind avusese loc un transfer periculos. Imi daruisem sinele celui pe care il iubeam. E adevarat ca el nu mi-o ceruse. E adevarat si ca dragostea nu presupune cu necesitate instrainarea sinelui. Presupune o pierdere de sine, dar nu neaparat totala. Unii chiar spun ca dragostea adevarata nu poate avea loc decat in conditiile in care iti pastrezi autonomia. Eu cred ca e o exagerare, dar putem retine macar ideea ca dragostea nu presupune o fuziune care iti anuleaza total identitatea. Fair enough. Daca descoperi ingrozit ca mine, ca nu mai esti in posesia eului tau, ai doua variante posibile care ti se pot intampla. Una este aceea sa iti fi dat sinele unuia care te iubeste, care nu o sa profite de vulnerabilitatea in care te-ai instalat, iar cealalta varianta posibila este sa iti fi dat sinele cuiva care nu te iubeste, caruia nu-i pasa si care o sa dea cu sinele tau de pamant cand nu ii va conveni ceva. Patapievici spunea “din dragoste nu ai cum sa iesi altfel decat jupuit.” Avea perfecta dreptate. A iubi este a fi sinucigas. Este a te juca cu un bat de chibrit langa o cisterna plina cu benzina. Nu te joci cu sentimentele tale, cu credintele tale, cu ideile romantioase, te joci cu ceva mai grav – cu eul tau. Il amanetezi. Daca esti un bun psiholog poti deveni constient de aceasta alienare, daca asta patesti, prin simpla introspectie. Daca nu esti, vei realiza oricum in timp, in negocierile de putere din interiorul relatiei tale. Mai devreme sau mai tarziu realizezi ca nu mai detii controlul eului tau. You are doomed. Fucked-up. E suficienta o cearta, e suficient un abuz caruia sa i te opui, e suficient sa intrezaresti astfel perspectiva pierderii celui iubit pentru a intelege groaza care te cuprinde. Haul deschis la marginea fiintei tale. Nu iti mai apartii. Gandul ca il pierzi, ca nu te mai iubeste, ca il prefera pe altul, ca va despartiti te face sa intri in sevraj, intr-o depresie adanca, intr-o teroare a sufletului neagra. Simti ca mori fara cel iubit. Literalmente nu metaforic.

Daca esti in prima varianta, cand sinele tau a ajuns pe mana unui om decent sufleteste, care te iubeste, miza recuperarii sinelui este nesemnificativa. Esti la adapost. Sinele tau e pe maini bune. Daca esti in a doua varianta insa, miza recuperarii sinelui este supravietuirea ta. Ti-ai dat sinele cuiva care ti-l va batjocori. Ti-ai dat iubirea cuiva care nu o merita. Realizezi ca iubesti un capcaun si vrei sa nu il mai iubesti. Dar Sinele nu inceteaza sa iubeasca doar pentru ca Superegoul tau ii spune ca iubeste ceva nedemn de iubirea lui. Vei trai schizoid un divort intre a iubi si a place. Continui sa-l iubesti dar nu il mai placi. Nu ai cum sa placi pe cineva care te abuzeaza si care iti va calca sinele in picioare. Poti ajunge pana la capat, dement, sa-l iubesti si sa-l detesti in acelasi timp. Cu un Sine schilodit care il iubeste, si cu un Supra-Eu neputincios, cu care te identifici, care il dispretuieste.

Eu am realizat cu groaza ca sunt in a doua categorie. Nu a fost o revelatie brusca ci un adevar care s-a impus cu forta unei confirmari continue. A trebuit sa ma uit adanc in sufletul lui si sa vad cat cantaresc in ochii lui. Puţin. Iubirea, atat cat era, era circumstanţiala. Pentru ca se intamplase. Inerţial. Nu pentru ca era inradacinata in valoarea fiintei mele. Nu eram cu nimic mai valoros decat altii, doar se intamplase sa fiu acolo cand trebuia. Sau cand nu trebuia. S-a trezit prins intr-un menuet, fara sa fie intrebat, la urma urmei, daca vrea sa-l danseze pana la capat. Greseala lui fundamentala e ca nu a avut curajul sau inspiratia sa spuna ca nu vrea. Greseala mea fundamentala a fost ca l-am crezut. Am realizat cu oroare ca la fel de usor cum s-a prins in dansul unei relatii, la fel de usor se va des-prinde din el. Iar finalul grotesc, desprinderea lui infama, a confirmat ceea ce am inteles despre el. Cum poti trai cu cineva care iti spune ca te iubeste, stiind, in acelasi timp, ca in doar 5 minute poti deveni neant pentru el, dovedind astfel contrariul? Neant. Nimic. Trecut. Ca si cum n-ai existat. Obsolete. Pana si o masa saracacioasa ar lasa urme mai adanci. Cum poti trai cu cineva care iti spune ca te iubeste stiind ca fiecare cearta majora pentru el este un motiv de legitimare a derapajului pe internet sau a rupturii defintive? Cum poti sa te bucuri deplin de prezenta lui odata ce cunosti toate lucrurile astea?

L-am intrebat odata, cand acceptase sa mancam ceva impreuna, pentru ca ne certasem si nu mai reuseam sa mananc nimic de cateva zile, daca are nevoie de mine, daca are nevoie de iubirea mea. Mi-a raspuns cinic: “te iubesc, dar nu am nevoie de tine”. Grotesc. Am simtit ca vomit putinul pe care reusisem sa-l inghit. Eram ca un pacient care avea nevoie de o perfuzie iar ceea ce primea era un pumn in stomac. Am stiut ca trebuie sa fug mancand pamantul, sa fac orice sa ma pun la adapost de barbaria pe care o traiesc.

Am avut odata o discutie de suflet cu el in care i-am cerut sa-mi explice ce se intampla in sufletul lui cand alege malitiozitatea in locul bunatatii. Era o discutie relativ calma si in care proiectul nu era judgmental. Accentul era pe intelegerea lui. Era mandrie? Era rautate? Devenea defensiv? Era reflex natural? Era habit? Era autoparare? La un moment dat mi s-a parut usor distracted, probabil incurcat de adancimea intrebarilor mele, asa ca l-am intrebat: “te plictisesc?”. Mi-a raspuns sec: “da”. Grotesc. Am simtit ca vomit. Violenţa gratuita a raspunsului confirma intrebarea. Am stiut ca trebuie sa fac orice sa ies din iubirea aceasta pe care i-o port.

L-am intrebat odata, fiind insurat, si nepunandu-se problema divortului, daca ar fi cu mine in cazul in care nu ar mai fi fost insurat. Mi-a raspuns, constient ca nu e raspunsul pe care il asteptam, dar avand curajul si onestitatea sa mi-o spuna: “Te iubesc dar raspunsul e … nu.” Grotesc. Am simtit ca vomit. Am stiut ca trebuie sa fac orice sa ies din laţul in care am intrat singur iubindu-l. (vezi aici 2008 closure )

Dupa zeci de astfel de experiente dureroase (le-as putea cu usurinta inventaria, atat de solide sunt inca urmele lor in sufletul meu) am stiut ca solutia supravietuirii este sa nu-l mai iubesc, sa distrug cu buna stiinta iubirea pe care i-o port. Iar in materie de supravietuire, nu exista alt dicton decat cel al lui Feyerabend: “anything goes”. De la un punct incolo nu m-a mai interesat decat sa supravietuiesc, sa fac orice sa imi recuperez sinele. Cele cateva tentative ale mele de a vindeca relatia s-au lovit de indaratnicia lui, prin urmare proiectul salvarii relatiei era inutil. Ramanea un singur proiect – cel al vindecarii, cel al distrugerii iubirii pe care i-o port. Singurul obiectiv valabil era sa nu imi mai pese. Sa ajung sa imi fie indiferent ce face, cu cine se duce, cand o sa plece. Singurul obiectiv era sa supravietuiesc momentului cand imi va schilodi sinele. Sa imi anestiez fiinta pana la punctul la care sa nu mai imi pese cand imi va batjocori sinele sau va hotari sa plece.

Inchipuiti-va o planeta care datorita locatiei este expusa in permanenta loviturilor de meteoriti masivi. Cam asa ar arata relatia mea, meteoritii fiind curvasariile internetistice, conturile lui nesfarsite pe siteurile de dating. Daca cineva poate crede ca viata se poate dezvolta pe o astfel de planeta atunci este un tampit. N-ai cum sa te dezvolti inconjurat de cratere si traind cu frica de urmatorul meteorit. Atunci cand iei in serios o relatie si onorezi angajamentul sexual, cand celalalt nu o face realizezi un lucru: unul din motivele pentru care suferi este ca tu il onorezi! E o suferinta in plus. Daca nu l-ai onora nici tu, nu inseamna ca n-ai mai suferi cand el ar calca stramb, dar ar dispare suferinta care vine din indreptatirea morala, din injustitia suferita. Am povestit despre asta intr-un post vechi, din preajma primelor lui curvasarii internetistice (vezi aici 2005 viciul sfinteniei). E ca si cum te-ai prezenta la linia de start a unei curse iar celalalt fura startul si nu respecta regulile intrecerii. Cursa are sens doar daca regulile sunt respectate de catre amandoi. Daca unul respecta regulile iar celalalt triseaza atunci nu e vorba de o alergare in doi, ci de alt sport. Ce am avut eu de inteles din repetatele lui intoarceri in siajul libertatii internetistice a fost un adevar crud pe care l-am priceput greu si cu intarziere, si anume ca eu ma aflam intr-o relatie cu cineva care nu se afla in relatie cu mine.

Acum cateva luni mi s-a spus ca ex-ul meu, cel care m-a tradat cu nerusinare de la inceputul relatiei pana la sfarsit, a fost informat cum ca eu l-as fi inselat. Este adevarat si am explicat in prima parte a textului meu. S-a intamplat o singura data, in primul an de relatie, si apoi nu s-a mai intamplat. S-a intamplat o singura data si, asa cum am explicat, nu s-a intamplat. L-am inselat, asa cum am spus, fara sa il insel. Dar nu pot pretinde ca nu se pune la socoteala, pe motiv ca actul sexual nu s-a consumat. Neconsumarea a fost un accident. Crima rezida in apasatul pe tragaci, in intentie. Circumstanta ca ai ramas fara gloante nu schimba criminalitatea gestului. In criminologie da, ai nevoie de un corp mort, in etica nu. In ceea ce ma priveste, intentia a fost suficienta sa valideze netrebnicia mea. In cantarul inselarii, pe taler sta fara sa o pot sterge vreodata fapta mea.

Daca se refera la a performa sexual, in afara unei relatii, atunci pot sa ii spun ca da, s-a intamplat si asta la un moment dat. Numai ca nu l-am inselat. De data asta, cantarul inselatului nu inregistreaza nimic. La data la care s-a intamplat acul cantarului nu mai avea cum sa se miste. Ce mi se pare mie scandalos este indignarea lui curenta, ca si cum l-ar fi lovit asa PE NEASTEPTATE o revelatie. Căuta infrigurat Graal-ul intelegerii de sine si l-a gasit. La mine. Deus ex machina. A avut un moment satori. Ce sa-ti spun! Indignarea lui are ca PREMIZA ideea ca eu sunt un PROST, ceea ce stie bine ca nu sunt! I’m anything BUT stupid. Cum isi poate inchipui un om normal ca poti insela increderea cuiva la nesfarsit si sa te ASTEPTI sa-l gasesti pe cel inselat NESCHIMBAT si in ACELASI PUNCT al relatiei unde l-ai lasat? Trebuie sa fii irational sa crezi asa ceva. Singura explicatie, cand un trisor se asteapta la asa ceva, este credinta ca cel pacalit este un PROST si va ramane acolo unde a fost pus. Ei bine, nu inteleg ce anume din comportamentul meu, din reactiile mele, din modul meu de gandire, din tot angrenajul meu de relationare cu el etc ar fi putut sa-l faca sa creada ca eu sunt un PROST. Si ca voi sta incremenit, nemiscat, submisiv, in acelasi loc al batjocurii. Nu inteleg si pace. Stie bine ca in ciuda sinelui pierdut, slabit, incapacitat, fiinta mea nu a fost niciodata colonizata. N-a reusit niciodata sa isi impuna suveranitatea peste Supra-Eul meu, asa cum s-a intamplat in cazul sotiei, ci doar asupra Sinelui. Vointa lui de putere s-a dovedit, in cazul meu, neputincioasa. Nu e ca si cum nu era constient de rezistenta Supra-Eului meu. Si atunci de unde asteptarea asta naiva sa iti mai fie fidel cineva dupa ce te-a prins de vreo 7-8 ori trisand? Si daca tot l-a palit enlightenmentul, cum de nu a avut un moment satori ca nu sunt prost, cand a fost prins exhibitionist, cu nadragii in vine pe siteurile de dating din Germania cand nici nu apucase sa plece din tara? Sau cu cateva luni inainte, de data asta pe un site de dating din Romania? Si tot asa, ca in rationamentele filozofice regresive ad infinitum. Sau mai bine spus ad nauseam. Pana la inceputul inceputurilor. Sa fim realisti. Poti fi dezamagit cand ti se confirma ca cel batjocorit nu a fost prost, dar nu surprins sau indignat. Asta nu.

Numai ca eu spun mai mult decat atat. Ceea ce descriem noi aici (partea mea de libertinaj) nu intra la ceea ce etica moderna ar numi “etica situationala”, nu intra la categoria “tu ai inceput”, “ba pe-a matii”, “scopul scuza mijloacele”, “culegi ce ai semanat”, “cum iti asterni asa traiesti”, “karma”, “what goes around comes around” etc Nu as fi avut o problema sa spun ca asta s-a intamplat, dupa ce increderea mea a fost terfelita in mod constant ca un pres de sters picioarele. Dupa ce promisiunile erau facute sa tina doar pana la urmatoarea tradare. Nimeni nu m-ar putea condamna daca asta era situatia! Intra la sexul ca razbunare, ca lehamite, sex reactiv, compensatoriu etc you name it. Asa cum am spus, nu am ramas nemodificat de constantele incalcari ale increderii. Doar ca intamplator nu despre asta a fost vorba. Putea fi, dar nu a fost. Daca in primul caz l-am inselat fara sa il insel, in cazul al doilea (cazurile) nu l-am inselat inselandu-l. Nu orice act sexual in afara unei relatii intra la inselat. Oricat de sofistic suna asta. Cazul extrem este violul daca ii esti victima. Cazul neextrem este sexul in afara relatiei cand relatia este deschisa. Pe mine nu m-a interesat sexul atunci cand am acceptat sa fac sex cu altcineva. Sexul nu mai era despre sex. Orizontul de semnificare nu se regaseste in prima categorie, a sexului pentru sex, ci in a doua, in care sexul nu este despre sex ci despre altceva. Daca cel care l-a informat despre performanta noastra sexuala era onest, ar fi trebuit sa-i spuna si care a fost subiectul nostru de discutie in permanenta. El nu era propriile noastre persoane, el nu era sexul posibil intre noi, subiectul era unul singur – el, relatia mea, tradarile recurente si, in ceea ce il priveste, in oglinda, relatia lui, cu tribulatii asemanatoare (daca spunea adevarul). Daca am facut sex cu el s-a intamplat nu pentru ca m-a interesat sexual. Nu-mi displacea dar nu despre asta a fost vorba. Interesul meu nu era sexual, ci simbolic. Atunci cand traiesti tot ce am trait eu, toate minciunile, tradarile, abuzurile, batjocorirea increderii, traumele constante, amestecate absurd cu afectiunea pe care ti-o poarta, daca celalalt nu te iubeste si nu vrea sa salveze relatia cu tine, atunci singurul lucru legitim de facut este sa iesi din grozavia respectiva, sa supravietuiesti. Si unul din putinele lucruri pe care poti sa le faci, cand ai un sine captiv pe care trebuie sa il recuperezi de sub hegemonia celuilalt si de sub batjocorirea constanta a increderii tradate, este sa UCIZI SIMBOLIC relatia. Aici intervine sexul. Dar nu pentru sexul in sine. Ci pentru ce semnifica sexul. Ori de cate ori am simtit nevoia sa distrug simbolic cel mai de pret lucru pe care l-am avut (dragostea pe care i-am purtat-o) nici nu s-a intamplat neaparat cu barbati aratosi. Ba dimpotriva, efectul a fost si mai puternic cand nu erau. Daca m-ar fi interesat sexul as fi cautat cu tot dinadinsul barbati dupa gustul meu. Daca m-ar fi interesat sexul poate as fi avut niste regrete. Atunci, sau macar acum. Nu am avut si nu am nici cel mai mic regret. Singurul meu regret a fost unul singur, ca a trebuit sa ucid copilul nascut – iubirea mea. Singurul regret a fost contorsionarea absurda la care a trebuit sa-mi supun sufletul. Parcursul impotriva naturii. Atat. Sexul? Ma umfla rasul. Metonimie. Indignarea lui tardiva, avand in vedere lipsa de caracter dovedita constant e demna de o cauza mai buna. Daca a iesit macar ceva bun din toata chestiunea asta cu “revelatia” este, desi recunosc ca sunt malitios simtind asta, impasul lui revizionist. Poate asa intelege si el cum e sa ti se stearga marsav cu buretele 8 ani din viata, pe care esti nevoit sa ii rescrii altfel decat cum i-ai trait.

*********

‘Everything in the world is about sex except sex. Sex is about power.’ (Oscar Wilde)

“A iubi înseamnă să-i dau celuilalt, cu propriul meu consimţământ, o putere infinită asupra mea.” (Pascal Bruckner)

“I’m anything but stupid.” (me, me, me, me fucking me, for a thousand times me)