nolongerinbetween

abuse #1 – Re (visited)

Posted on: November 1, 2014

sadness2

In sfarsit un Pascal Bruckner frecventabil. Fiul cel bun. Ultimele opuri cand nu m-au plictisit de-a binelea (e.g. “Paria”, “Casa ingerilor”, “Iubito, eu ma micsorez”) mi-au pus la incercare rabdarea cu sofismele bine camuflate de frumusetea stilistica (e.g. “Fanaticii apocalipsei”). De data asta, tema tiraniei parintesti si a disfunctionalitatii familiei era prea spumoasa insa ca sa o rateze.

Citez dintr-o carte pe care multi dintre noi cu siguranta o citim ca si cum ne-am citi propriul jurnal. Citez discriminatoriu evident, in marginea postului meu anterior, la ceva distanta de publicarea acestuia si ce-i drept inutil, insa prea s-au potrivit liniile de forta ca sa rezist….

A te revolta nu inseamna nimic. Marea arta este sa nu reproduci defectele celor pe care-i respingi. Orice contestare este, in egala masura, retransmitere voluntara. Ceea ce este adevarat pentru viata de familie este adevarat si pentru cea politica: fiecare revolutie destituie un despot pentru a inscauna un altul, iar victima de ieri, abia ajunsa la putere, se grabeste sa persecute si ea, la randul ei. Nu se trece de la sclavie la libertate, doar ne multumim cu schimbarea lanturilor. In fata tatalui, un fiu nu are decat trei posibilitati: supunerea, fuga sau revolta. Cele trei se pot amesteca. Deseori, revolta nu este decat o emulatie accelerata: dupa ce si-a exprimat limpede respingerea, copilul se intoarce in siajul parintesc. Isi inchipuie ca se fofileaza dar nu face decat sa perpetueze nevroza fara sa-si dea seana. Ani de-a randul, m-am surprins apucat de o turbare copiata perfect dupa crizele tatalui meu, de accese isterice in care incepeam sa urlu, alunecand intr-un vartej de furie. Era ca intr-un fel de transa: in vocea mea, o auzeam pe a lui tipand odata cu mine. Vociferand din gatul meu, luandu-mi in stapanire corzile vocale. La fel ca el, ajung la extrema, devin un exaltat care face spume la gura. In pofida propriei mele vointe, le repet diferitelor femei alaturi de care traiesc exact aceleasi fraze abuzive pe care tata i le spunea mamei. Cand ma apuca nabadaile, alerg in fata oglinzii si mi se pare ca vad, dincolo de trasaturile mele spasmodice, chipul lui intiparit peste al meu si dandu-mi ordine. Simtind pe umeri si in ceafa greutatea unei creaturi invazive, care este amalgamul format de amandoi si care devora ca un incub. Pana si parintii cei mai superficiali ajung sa-si impuna prejudecatile si maniile. Teribila dezamagire: sa te crezi liber si sa te descoperi conditionat. Fiecare se zbate in propria genealogie ca o musca in plasa paianjenului, incercand sa iasa la suprafata, sa regaseasca terenul tare sub talpi. In clipele de descurajare, imi zic ca intreaga mea existenta n-a fost decat o indelungata scena de menaj cu diferite persoane. Nu-i chinuim cu adevarat decat pe cei care ne iubesc. Intr-o buna zi, intr-un moment de luciditate, mi-a spus: N-ai decat sa ma detesti, razbunarea mea este ca imi semeni.“

tumblr_mak8lfARnX1rzry1do1_400 2

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Blogs I Follow

literatura e efortul inepuizabil de a transforma viaţa în ceva real

The priest: Aren't you afraid of hell? J. Kerouac: No, no. I'm more concerned with heaven.

literatura e efortul inepuizabil de a transforma viaţa în ceva real

The priest: Aren't you afraid of hell? J. Kerouac: No, no. I'm more concerned with heaven.

%d bloggers like this: