nolongerinbetween

case closed

Posted on: January 29, 2013

tumblr_m6uo9rduDX1qzdw3po1_12802

Viata ei a fost ca un zbor in bataia sagetii. De cand a murit am trait in permanenta cu imaginea asta obsesiva. Biată pasăre, firavă, fragilă, zburătăcind zigzagat, amanand o vreme un dezastru inclus in codul povestii de la bun început. Odata ce si-a legat destinul de al lui, sfarsitul povestii era deja scris. Chestiune de timp. Drum cu sens unic. N-a avut nici o sansa. Cauza formala, in sensul folosit de Aristotel, isi astepta pandantul eficient. Singurul meu regret este prezenta mea in destinul ei. Cauza eficienta. Aici necesitatea nu mai e evidenta. Lucrurile puteau sta altfel, contrafactualul e posibil. Ce sa scoti insa din tesatura de fapte a vietii ca sa securizezi un alt curs al evenimentelor si un alt sfarsit?

Nu i-am spus niciodata de premonitia sagetii parasind arcul intr-un vibrato fatal. De cele cateva secunde cand destinul mi s-a asezat in palme. Nu din neputinta de a-mi recunoaste contributia. Ci din neputinta de fi marsav cu el si de a-i da o lovitura sub centura. Stiu bine ca exista victorii care ascund in spate infrangeri si nu sunt facut pentru asa ceva.

Cuvintele ucid si moartea ei are de atunci valoare de apolog. Ironia destinului si-a aratat inca o data ubicuitatea. Impecabil are radacini maculate: lat. impeccabilis (fara de pacat), peccare (a pacatui). Nu, engleza mea nu era impecabila. Let alone if it helps others engage in constructive manslaughter of their wives.  Constructive as in commiting petty crimes that lead to unexpected yet atrocious results.

 tumblr_lv2l1fN62g1qi7sa2o1_500

Am fost constient dintotdeauna de amplasamentul nostru diferit. De faptul ca ne traim vietile in orizonturi etice opuse. Ca incercam sa facem un intreg din doua jumatati care nu se potrivesc. As fi renuntat daca nu as fi crezut ca se pot potrivi totusi. In ciuda recurentei nefaste. M-am incapatanat sa cred ca nu exista o necesitate in raul fiintei lui si am sperat de fiecare data ca lucrurile pot fi altfel. La nesfarsit. “Nadajduind impotriva oricarei nadejdi”. N-a inteles niciodata cata credinta in el si cata iubire se ascund intr-un astfel de gest. Vrand nevrand, in tot acest proces de closure, am pus o distanta sanitara intre mine si trecut, probabil mica insa suficienta cat sa pot privi lucrurile cu detasarea unui observator aflat deasupra sau la capatul unui parcurs. M-am intrebat astfel, luand in calcul tot ce stiu despre el, care ar fi fost sansele ca lucrurile sa se sfarseasca altfel? Ca intr-un algoritm de calcul aritmetic, ca intr-o matematica simplista, ca intr-un cod de script informatic, input → output, data entered → outcome. Care erau sansele, stiindu-i datele: mandria iesita din comun, reflexul spre ascundere si minciuna, reflexul spre negare, incapatanarea, impostura, perfidia, neputinta de a se responsabiliza moral pana la capat, cruzimea etc ca lucrurile sa se termine cu o eleganta care ne-ar fi facut cinste? And then it hit me. Necesitatea. Continuitatea. Firul rosu neintrerupt al raului de la un capat la altul. Cum sa astept o ruptura la capatul unei continuitati? Cum ar fi putut sfarsi decent o relatie lipsita de orice eleganta a spiritului pe parcursul desfasurarii ei?

“Contez eu, bah!”

Amanand o vreme un dezastru inclus in codul povestii de la bun inceput. Odata ce mi-am legat destinul de al lui, sfarsitul povestii era scris deja. Chestiune de timp. Drum cu sens unic. N-am avut nici o sansa. Cu exceptia picajului mortal, acelasi zbor in bataia sagetii…

 ***

“Nu exista sinucideri voluntare. Tot timpul exista un vinovat in umbra. Tot timpul exista un ucigas exterior care ucide prin manipularea sinucigasului. Ma gandesc la Kirilov, cel mai celebru pseudosinucigas din literatura universala. El doar apasa pe tragaci, in ultima clipa. Dar altcineva ii “pune” pistolul in mana. Sinucigasi victime, care din slabiciune, generozitate sau iubire, alteori din sila sau dispret, isi absolva ucigasii, substituindu-li-se, luand asupra lor intreaga responsabilitate a actului criminal. In spatele celor mai multe sinucideri se afla o crima. Din comoditate, justitia umana o trece cu vederea; sau pur si simplu, din incompetenta, o lasa pe seama justitiei divine.”

Cristian Badilita – “Tentatia mizantropiei”

Advertisement

3 Responses to "case closed"

Tot ce vreau să îţi spun e că ai calofilia în sânge.
Despre altceva tac şi citesc cu tălpi de catifea, neauzite la călcare.

Cred că începutul avea deja în el sfârşitul.

Despre cuvinte…ce faci când ele mai mult întunecă spusul? Când vrei să ştie celălalt că ţi-a pricinuit o amărăciune, pentru că simţi că ar trebui să o afle, însă la capătul cuvintelor tu te faci vinovat de a nu fi lăsat gândurile nesparte în cerul gurii pentru că din ele ţi-au ieşit cuvinte amare, iar lui, celuilaltului tău, nu i-au fost pe plac pentru că nu îşi dorea să le audă, şi tu nu puteai să i le ascunzi? deoarece el ţi-a spus că vrea să ştie tot ceea ce simţi şi ce gândeşti, doar că s-a întâmplat o dată să înţelegi că trebuie să faci din tăcere rugină vorbitoare şi să o laşi, pentru că spusul ei ucide sau dacă nu, otrăveşte, însă nu te-ai învăţat minte şi tot i-ai dat drumul, de parcă ai fi o instalaţie cu garniturile prost montate (acum încercam să glumesc).
Să spui sau să nespui?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Blogs I Follow

literatura e efortul inepuizabil de a transforma viaţa în ceva real

The priest: Aren't you afraid of hell? J. Kerouac: No, no. I'm more concerned with heaven.

literatura e efortul inepuizabil de a transforma viaţa în ceva real

The priest: Aren't you afraid of hell? J. Kerouac: No, no. I'm more concerned with heaven.

%d bloggers like this: