nolongerinbetween

abuse #3

Posted on: October 10, 2012

In raspar cu jumatate din crestinism, insa in acord cu cealalta jumatate, cred ca viciul suprem este cruzimea. Nicaieri ca in rautatea gratuita nu mi se pare ca te-ai distantat mai mult de chipul Creatorului dupa care ai fost modelat. Nici in mandrie. Nici in pervertirea sexuala. Nici in necredinta. In cruzime nu mai e nimic de salvat in tine pentru ca te-ai livrat fara rest si de buna voie Raului. Comparatia cu lumea animala, in beneficiul lor insa, este adecvata – animalele nu ucid niciodata din cruzime, din placerea de a face rau. Istoria omenirii nu e altceva decat istoria desprinderii omului nu din animalitate ci din ispita demonizarii. Dupa Holocaust insa nimeni nu-si mai face iluzii. Toata lumea a inteles ca civilizarea noastra e fragila si ca dincolo de spoiala de oameni rezonabili pe care o avem in vietile noastre de zi cu zi locuiesc monstri. Banalitatea raului, cum bine o denumea Hannah Arendt, o ascunde bine privirii.

S-ar zice ca pe masura ce inaintezi in varsta intelegi ca viata nu e in alb si negru, si ca spre deosebire de tineretea entuziasta care obnubileaza nuantele, descoperi intelept o infinitate de gri-uri in palimsestul ei. Surpriza mea este ca dimpotriva, pe masura ce imbatranesti si esti astfel tot mai mult martorul Raului in cruda lui desfasurare, sfarsesti inevitabil maniheist si dogmatic. Nu pentru ca n-ar exista gri-uri. Ele exista. Nu pentru ca oamenii cruzi nu sunt capabili razlet de gesturi nobile. Sunt. Nu pentru ca oamenii buni nu sunt capabili de marsavii. Sunt. Ci pentru ca intelegi ca infinitatea nu e de partea gri-urilor. Gri-urile exista, insa contrar mitului, sunt slab reprezentate. Tipologiile sunt conglomerate mai degraba in zona albului si a negrului decat in cea a gri-ului intermediar. Oamenii sunt mai degraba buni sau rai decat hibrizi caldicei. E o demisie pioasa sa crezi altceva. Una din manifestarile ei am trait-o toti post-comunist spunandu-ni-se toti suntem mai mult sau mai putin vinovati… toti am cedat… nimeni nu e inocent… nimeni nu e perfect… nimeni nu se poate erija in postura de judecator… nu poti judeca in alb si negru … etc . Sofism bine calculat, din moment ce daca toti suntem o apa si un pamant, daca totul e gri, atunci nimeni nu e responsabil. Ceea ce e fals si pervers deopotriva.

draft_lens17547808module147635109photo_1295410293domestic_violence_facts.j

Facandu-mi curatenie in fisierele din calculator am dat peste una din incercarile mele ultime de a-l reach him out … parte a unui proiect de anvergura din care celelalte parti insa n-au ajuns sa-i fie livrate si recitind nu pot sa nu ma intreb … amintindu-mi groteasca mutilare finala …

«Ce incerc sa spun aici nu este ca intrand intr-o relatie, iubind si lasandu-ti Sinele sa fie “altered” de fiinta celuilalt, te astepti sa nu fii ranit, ci ca te astepti ca celalalt sa nu te des-fiinteze, te astepti ca ranile sa nu fie de natura sa disloce sufletul, te astepti sa nu se urce cu picioarele pe sufletul tau. E inevitabil sa ranesti, insa una e sa ranesti ca intarzii si nu dai telefon … si alta e sa ranesti razand de infirmitatile lui sau abuzandu-l sexual sau dandu-l afara din casa sau cautand alti parteneri pe la spatele lui etc etc. Exista lucruri care ranesc si exista lucruri care ranesc desfiintand. Dragostea pe care o simti pentru cineva nu te va impiedica sa-l ranesti insa te va impiedica sa-l ranesti in anumite feluri.  Altfel spus, dragostea, daca exista, va stabili niste limite, va limita puterea distructiva pe care fiecare din noi o avem unul impotriva celuilalt. Ca o centura de siguranta, ca un mecanism airbags care se declanseaza cand exista riscul folosirii intr-un mod nelegitim a puterii pe care o ai asupra celuilalt. Dragostea celuilalt nu e o garantie ca nu vei fi ranit dar e o garantie ca nu vei fi mutilat sufleteste.  (…) Nu iti cer sa nu simti furie si dorinta de a pedepsi chiar si pe cei pe care ii iubesti. Nu iti cer sa nu simti dorinta de a schilodi sinele pe care ti l-am oferit. Ar insemna ca iti cer imposibilul. Iti cer sa nu o faci.  »

… cum poate sa-si oculteze propria cruzime cu atata nerusinare?

***

“Caci bunatate voiesc, nu jertfe. Si cunostinta de Dumnezeu mai mult decat arderi de tot.” (Osea 6:6)

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Blogs I Follow

literatura e efortul inepuizabil de a transforma viaţa în ceva real

The priest: Aren't you afraid of hell? J. Kerouac: No, no. I'm more concerned with heaven.

literatura e efortul inepuizabil de a transforma viaţa în ceva real

The priest: Aren't you afraid of hell? J. Kerouac: No, no. I'm more concerned with heaven.

%d bloggers like this: