nolongerinbetween

lies

Posted on: October 5, 2012

tumblr_magrb3oNYz1rzgx44o1_12802

De la Cadere incoace minciuna a devenit inerenta realitatii. E greu s-o excluzi fara sa strici echilibre fragile aparute in tesatura vietii. In mod paradoxal, urmare a strambatatii in care s-a instalat umanitatea, minciuna poate fi parte a Binelui. Ca sa folosim exemplul clasic, cand esti intrebat la o razie nazista daca ai cunostinta unde sunt vecinii tai evrei, a spune adevarul inseamna a-i condamna la deportare si la moarte. A minti si a-i salva astfel, inseamna sa faci un rau pentru a evita un rau mai mare. Altfel spus, facand binele obtii raul, facand raul obtii binele. Paradox pervers al unei lumi cazute, imperfecte.

Din nefericire, oamenii vor folosi intotdeauna in beneficiu propriu fracturile aparute astfel in decalogul omenirii, legitimandu-si si scuzandu-si demisiile morale pentru cauze presupus onorabile. Ceea ce e pervers. Ideea raului necesar, a raului mai mic pentru a evita un rau mai mare e o spartura in absolutul valorilor care va fi intotdeauna exploatata marsav. Nu trebuie sa fim experti in psihologie ca sa descoperim ca cele mai multe minciuni le spunem de fapt ca sa ne protejam pe noi sau urmarind un interes propriu, in ciuda autolegitimarii perverse cum ca o facem pentru Celalalt. E suficient sa fim onesti. Chiar si atunci cand recurgem la minciuna ca sa-i protejam pe ceilalti, de cele mai multe ori ne protejam pe noi insine de consecintele adevarului exprimat. Interesul propriu se deghizeaza cu usurinta in altruism.

Dincolo de instrumentalizarea perfida, ramane insa faptul ca atare, minciuna ca posibil aliat al Binelui. In acest sens, sunt de evitat doua amplasamente neinspirate. Unul este cel al puristului moral care intr-o lume cazuta nu mai poate fi sustinut. Celalalt este al relativismului moral, care isi legitimeaza excesele in impuritatea metodelor. Adevarul este undeva intre cele doua extreme, insa nu cum ne spune cliseul, la mijloc. Calea de mijloc nu e la mijloc. Punctul de echilibru este, dupa parerea mea, mai degraba in jumatatea purismului decat in cea a relativismului moral. Iar localizarea lui poate fi aproximata cu usurinta daca ai discernamant moral. Altfel spus, in ciuda beneficiului dovedit al minciunii, cand e preferabila adevarului fara doar si poate, actiunea de a insela in sine ramane totusi detestabila. Singura diferenta ar fi ca, intr-o lume anterioara Caderii minciuna ar fi absolut detestabila, intr-o lume post Cadere e doar detestabila. Poti minti cu capul plecat sau poti minti cu nerusinare.

Excursul de sus, mai lung decat mi l-as fi dorit, are un singur scop. Detest minciuna cu intreaga mea fiinta si o fac responsabila de distrugerea relatiei pe care am avut-o. O fac insa nu de pe pozitia unui purist moral, ci a unuia care a inteles imposibilitatea adevarului absolut. In acelasi timp insa, amendament necesar, o fac de pe pozitia unuia care isi foloseste discernamantul moral pentru a deosebi intre feluritele feluri de a minti. Nu orice minciuna ascunde coada satrapului diavolesc. Fair enough. Nu sunt un fundamentalist orb. Insa, nu sunt nici un naiv relativist, nu cred ca orice minciuna e un bine camuflat.

tumblr_lfwigqO7j81qdt395o1_5002

Oricine are un dram de inteligenta peste medie, stie un lucru elementar, ca sanatatea noastra mentala o datoram principiului identitatii din logica. Cel mai simplu dintre toate principiile dar si cel mai ignorat, pentru ca e evident, subinteles, taken for granted. A=A. B=B. Lucrurile sunt ceea ce sunt. Minciuna rastoarna un astfel de poncif. A nu mai e egal cu A. B nu mai e egal cu B. A=B=C=D etc Cand te trezesti intr-o tesatura de minciuni, de toate soiurile (legitime, nelegitime, inocente, criminale, veniale, capitale, gratuite, justificabile etc) esti pierdut. Haos. Anomie. Nu mai ai repere clar definite. Nu mai ai puncte cardinale. Nu mai ai o harta care sa-ti spuna unde te afli. Te trezesti, intr-o lume plina de oglinzi. Alice, nu in tara oglinzii ci a oglinzilor. Nu mai stii care e cea care reflecta realitatea. Iti doresti cu ardoare circumscrierea unui teren solid in care sa ti se infiga piciorul.

Este ceea ce incearca sa faca promisiunea, juramantul. Stii ca esti inconjurat de haosul anomiei, al lipsei de repere. Iar juramantul presupune circumscrierea unui teritoriu minimal, al unei insule intr-un haos dens infinit, al unui teren solid in care iti poti infige picioarele. Nu te poti baza pe ce e in afara acestuia, poti doar spera ca urmatorul pas facut nu va fi in gol. Insa te poti baza pe ceea ce e circumscris. Acolo reperul e fixat prin promisiune, oricat de mic, oricat de putin, stii ca te poti baza totusi pe el, stii ca e adevarat. Ideea pe care o aveam in copilarie, sa faci un juramant si sa-ti tii degetele incrucisate, invalidandu-l ipso facto, ne apare astfel ca un nonsens. Pentru ca tocmai asta presupune juramantul, sa-i oferi celuilalt soliditatea reperului fixat prin promisiune solemna. Nu poate avea un solid ground cu privire la tot, insa i-l oferi cu privire la aspectul promis. Stiu pe cineva care, in momentul cel mai solemn al vietii lui, a gasit cu cale sa faca un alt juramant decat cel pe care il facea. Daca are sens ceea ce spun, pentru ca pana si limbajul e neputincios in a reda absurdul unui astfel de gest. Alt juramant decat cel pe care pretindea ca il face. How fucked up is that? Pana si juramantul stramb pare venial in comparatie cu o astfel de impostura. E ca si cum ii pui in mana celuilalt ceea ce ai promis pentru a-l inlocui imediat cu altceva. E ca si cum ii spui, poti sa calci acolo cand de fapt nu exista un acolo, cand de fapt va cadea in gol. E ca si cum pui un pres peste o groapa si-i spui sa vina spre tine. Te uiti in ochii ei si-i spui A, te uiti in ochii ei cum intelege A, te uiti in ochii ei cum circumscrie A, in timp ce in sinele tau iti spui B. Ceea ce e de un absurd terifiant. Nu tie iti spui in promisiune ci celuilalt! In juramant oferi celuilalt un punct fix in care sa-si sprijine universul. Isi va spune ca restul poate fi minciuna, ca orice altceva poate fi sucked into the black hole, mai putin insa punctul fix, reperul circumscris care va fi adevarat. Pe acela se poate baza, acolo se poate refugia pentru ca asta i s-a promis. Cum sa te refugiezi insa intr-un abis?

 Zim-wwU30Ug

Exista doua feluri de minciuni. Taxonomia minciunii e, in mod evident, ampla insa ma intereseaza doua categorii de minciuni care tin mai degraba de felul de a minti. De plauzibilitatea lor, de veridicitatea lor, so to speak. Pentru ca la o distanta apreciabila de “veridicitate” minciuna se transforma in abuz. Toti suntem mintiti in multe feluri. De multe ori stim, insa din varii ratiuni putem alege sa o ignoram. Uneori minciuna e plauzibila prin urmare efortul de obnubilare e minim. Exista insa instante cand suntem mintiti atat de neglijent incat e expresia unui abuz. Minciuna e atat de gogonata si cusuta cu ata alba, incat e ofensatoare. E greu sa nu te simti ofensat cand presupune ignaritatea ta (scuze de barbarism). Este ceea ce m-a iritat intotdeauna la minciunile lui. Neglijenta lor si prezumtia inerenta ca nu le vad sau ca ar trebui sa le iau ca atare. Oridecate ori am fost mintit, scandalul inselarii a fost dublat de un scandal al “prostirii”. Mi-am spus mereu ca daca as fi fost mintit mai inteligent am fi avut mai multe sanse. Sau daca as fi reusit sa-mi scad eu acuitatea mintii. Usor de zis, greu de facut insa. Exista si instante cand abuzul nu e rezultatul unei minciuni ofensatoare ci e un abuz clar dintru bun inceput, care se exprima prin minciuna. Ma refer la situatia cand esti mintit si celalalt stie ca tu stii, insa nu-i pasa. Instanta ce nu mai tine insa de adevar ci de putere. Abuzul e pe fata. Regele e gol si o stiti amandoi. E un abuz usor de intalnit atat in relatiile domestice abuzive cat si la serviciu. Dar greu de demontat, atata timp cat trebuie sa-i deconstruiesti intai rautatea.

Inainte de a-mi inchide dizertatia, ca sa fiu cinstit pana la capat, va trebui sa-i ofer credit macar intr-un singur aspect. Un singur aspect in care plauzibilitatea minciunii lui mi-a depasit inteligenta. Cum ca m-ar fi iubit …

Favim.com-12598

Advertisements

2 Responses to "lies"

[…] Însa te poţi baza pe ceea ce e circumscris. Acolo reperul e fixat prin promisiune, oricât de mic, oricât de puţin, ştii că te poti baza totuşi pe el, e adevărat”. (https://nolongerinbetween.wordpress.com) […]

Aici, când am ajund în dreptul unor cuvinte, am citit cu lacrimi; sunt acelea pe care ţi le-am şi luat, folosindu-le drept motto la o poveste.
Azi am pus şi linkul către tine, şi îmi doresc să nu îţi fie asta cu supărare.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

literatura e efortul inepuizabil de a transforma viaţa în ceva real

The priest: Aren't you afraid of hell? J. Kerouac: No, no. I'm more concerned with heaven.

literatura e efortul inepuizabil de a transforma viaţa în ceva real

The priest: Aren't you afraid of hell? J. Kerouac: No, no. I'm more concerned with heaven.

%d bloggers like this: