nolongerinbetween

how to get rid of a soul

Posted on: September 27, 2012

Rei.

Ultimele luni in Germania si le-a petrecut obsedat de o problema care devenise centrul existentei lui. Aparent insurmontabila. Cum sa scapi de niste junk stuff. Lucruri. Nimicuri. Maruntisuri care se strang in orice casa si de care te poti dispensa cu usurinta, fiind usor inlocuibile. Vesela. Baterii. Becuri. Servetele. Nasturi. Balamale. You name it. Dintr-un civism inflamat sau inghitit la pachet cu rigiditatea unei civilizatii nu vorbea despre nimic altceva. Nu se mai putea vedea acasa pentru ca avea niste cutii de care nu stia cum sa se descotoroseasca. Dilema rizibila dar proprie barbarilor moderni care suntem. Reificati. Coplesiti de obiecte. Ingropati in nimicuri. A avut mereu o relatie speciala cu obiectele. Cutiute. Sertare. Rafturi speciale. Cutii in cutii. Fiecare lucru pus la locul lui. Impachetat si pregatit pentru viitoarea utilizare. L-am invidiat mereu pentru grija cu care isi impacheta mezelurile. Daca ar fi sa fiu cinic, as spune ca am invidiat mai degraba mezelurile. Despre nefericirea de a nu te fi nascut un salam. Ca sa parodiem cioranian. M-ar fi iubit poate. El si lucrurile. Fata in fata. Legati pe viata printr-o dragoste de nedepasit. Epitom al unei civilizatii care si-a pierdut sufletul incercand legitim sa-si salvgardeze trupul. Saptamani in sir obsedat de cum sa-si regleze conturile cu niste obiecte, de cum sa le lase in urma asa cum trebuie. Responsabil. In exact pubelele menite. Culoarea potrivita. Destinatia potrivita. La gandul ca s-ar fi debarasat de ele aiurea avea spasme cosmaresti cu politisti care-l escorteaza la locul infamiei. Lichidarea trebuia sa fie plina de tandrete si in locuri special amenajate. Dupa ordalia obiectelor a urmat cea a inchiderii contului bancar. Alta tribulatie costisitoare despre cum sa inchei un capitol din trecutul tau on proper terms. Huh. Lectie dura invatata in Vestul asta pervers. Nu suntem liberi. Nu noi suntem in posesia lucrurilor. Ci invers. Cu un obiect, cand te saturi de el sau doresti sa te dispensezi de prezenta lui, stupoare, nu e asa simplu: dus la cimitirul obiectelor ne(mai)dorite si ingropat – pupat de ramas bun – despartit cordial prin intelegerea partilor. Nu. Trebuie sa le aratam iubirea care li se cuvine si sa ne despartim de ele prin ritualuri lungi si sofisticate. Dand masura a ceea ce au insemnat pentru noi. Fair enough.

Psyche.

Te-ai astepta, avand in vedere o atare grija induiosatoare fata de lucruri si stadiul lor terminal, sa existe un pandant, poate si mai riguros, in ceea ce priveste sufletele. Oamenii din viata lui. Ei bine da, exista si suflete ne(mai)dorite, pe care vrei sa le lasi in urma. Te-ai astepta la aceeasi grija febrila, aceleasi nopti nedormite despre cum sa faci sa le parasesti fara sa le ranesti. Cum sa le explici inexplicabilul. Cum sa le amortizezi picajul si sa le asiguri o aterizare cat mai smooth posibila. Cum sa le impachetezi in sertarul cu suflete reciclabile si nu de unica folosinta. Cum sa parasesti fara sa ranesti. Cum sa parasesti fara sa (in fapt) parasesti. Ei bine nu. Asteptarile noastre vor fi inselate. Nu exista nopti nedormite. Nu exista cosmaruri. Nu exista grija anxioasa.  Din nefericire pentru noi, nu suntem obiecte. Nu suntem demni de protocoalele sinuoase proprii obiectelor. Nu suntem salam vesela balamale. Un dispret suveran si un ridicat din umeri e suficient ca ritual de despartire. Intorsul spatelui si ingropatul de viu e suficient sa dea masura a ceea ce am insemnat pentru el. Descotorosirea de suflete nu e reglementata de lege, precum lucrurile, slava Domnului. Cand simti ca nu le mai vrei, le arunci fara sa te uiti inapoi la pubela de suflete. Galben. Verde. Albastru. Unul pentru sotie. Unul pentru iubit. Unul pentru propriul suflet. Aleluia.

past_dan_perjovschi

Sa traiesti 40 de ani si sa nu fi invatat cel mai elementar fapt – propriul obiectelor este ca pot fi inlocuite / propriul sufletelor este ca nu pot fi inlocuite… sa traiesti drama pierderii unui om, a ceva care-nu-se-mai-repeta si sa continui cu acelasi balans stramb spre greutatea lucrurilor … e nu lipsa de intelepciune, ceea ce ar putea fi scuzat ca intarziere, e semn de monstruos…

*******

“You don’t have a soul. You are a soul. You have a body. ” (CS Lewis)

*******

“Au trecut cateva zile tot cautand in sinea mea raul acesta mai mare. Ce putea fi mai rau decat sa fii vandut? Si, deodata, am gasit. Nu fuseseram vanduti. Daca am fi fost vanduti, am fi avut o valoare, adica valoarea a ceea ce se daduse pentru noi in schimb. Era mai rau. Fuseseram parasiti. Nu aveam valoare. Eram obiecte fara valoare.

(Adrian Oprescu – “Varul Alexandru si alte povestiri adevarate”)

2Dan Perjovschi 6

Advertisement
Tags:

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Blogs I Follow

literatura e efortul inepuizabil de a transforma viaţa în ceva real

The priest: Aren't you afraid of hell? J. Kerouac: No, no. I'm more concerned with heaven.

literatura e efortul inepuizabil de a transforma viaţa în ceva real

The priest: Aren't you afraid of hell? J. Kerouac: No, no. I'm more concerned with heaven.

%d bloggers like this: