nolongerinbetween

Archive for September 2012

Destinul e propriul nostru caracter, spune Paler. Spusa mai adanca decat Groapa Marianelor. Ceea ce i-a scapat lui Paler e cum caracterul unuia poate fi destinul … altuia.

Umblam prin viata perechi, doi cate doi, legati iremediabil de un Celalalt, in combinari multiple “luate cate doi”,  livrand o data cu caracterul nostru (bun sau rau), nu numai propriul destin ci si destinul celuilalt…

Am trecut prin tot felul de ordalii. In ciuda “niselor ecologice” pe care si le-a gasit sufletul meu cand si cand, n-am fost un rasfatat al soartei. Am trecut prin destule grozavii cat sa debusez cu usurinta, daca n-ar fi superfluu, in literatura. Parte din traume vor fi luate cu mine in mormant. Parte din ele si-au gasit usor expresia spre suprafata, pe chipul meu. Stiu ce inseamna sa zaci zdrobit, precum Iov, pe un morman de nisip. Nu ca i-as avea statura. (1)

Am facut o gramada de porcarii la viata mea. Nu sunt un sfant. Imi traiesc viata tanjind sa ma molipsesc de sfintenia lor insa sunt departe de cerul arhanghelilor. M-am trezit, fara nici un efort si spre deosebire de altii, cu propensiuni naturale catre Bine insa nu sunt strain de rautate, de resentiment, de spirit tiranic, de mandrie proasta si lista poate continua cu usurinta inspre Sudul cardinal al bolgiilor. Doua din mizeriile sufletesti facute ma vor urmari toata viata, indiferent cat de bine spalate ies pana la urma in “masina de spalat” hristica. (2)

Ceea ce nu mi se poate reprosa, slava Domnului, este demisia morala prin care mi-as justifica lipsa de caracter (punctul 2) prin traumele si presiunea adversitatilor (punctul 1). In mod paradoxal – trebuie sa ai caracter sa nu-ti justifici lipsa de caracter.

Rei.

Ultimele luni in Germania si le-a petrecut obsedat de o problema care devenise centrul existentei lui. Aparent insurmontabila. Cum sa scapi de niste junk stuff. Lucruri. Nimicuri. Maruntisuri care se strang in orice casa si de care te poti dispensa cu usurinta, fiind usor inlocuibile. Vesela. Baterii. Becuri. Servetele. Nasturi. Balamale. You name it. Dintr-un civism inflamat sau inghitit la pachet cu rigiditatea unei civilizatii nu vorbea despre nimic altceva. Nu se mai putea vedea acasa pentru ca avea niste cutii de care nu stia cum sa se descotoroseasca. Dilema rizibila dar proprie barbarilor moderni care suntem. Reificati. Coplesiti de obiecte. Ingropati in nimicuri. A avut mereu o relatie speciala cu obiectele. Cutiute. Sertare. Rafturi speciale. Cutii in cutii. Fiecare lucru pus la locul lui. Impachetat si pregatit pentru viitoarea utilizare. L-am invidiat mereu pentru grija cu care isi impacheta mezelurile. Daca ar fi sa fiu cinic, as spune ca am invidiat mai degraba mezelurile. Despre nefericirea de a nu te fi nascut un salam. Ca sa parodiem cioranian. M-ar fi iubit poate. El si lucrurile. Fata in fata. Legati pe viata printr-o dragoste de nedepasit. Epitom al unei civilizatii care si-a pierdut sufletul incercand legitim sa-si salvgardeze trupul. Saptamani in sir obsedat de cum sa-si regleze conturile cu niste obiecte, de cum sa le lase in urma asa cum trebuie. Responsabil. In exact pubelele menite. Culoarea potrivita. Destinatia potrivita. La gandul ca s-ar fi debarasat de ele aiurea avea spasme cosmaresti cu politisti care-l escorteaza la locul infamiei. Lichidarea trebuia sa fie plina de tandrete si in locuri special amenajate. Dupa ordalia obiectelor a urmat cea a inchiderii contului bancar. Alta tribulatie costisitoare despre cum sa inchei un capitol din trecutul tau on proper terms. Huh. Lectie dura invatata in Vestul asta pervers. Nu suntem liberi. Nu noi suntem in posesia lucrurilor. Ci invers. Cu un obiect, cand te saturi de el sau doresti sa te dispensezi de prezenta lui, stupoare, nu e asa simplu: dus la cimitirul obiectelor ne(mai)dorite si ingropat – pupat de ramas bun – despartit cordial prin intelegerea partilor. Nu. Trebuie sa le aratam iubirea care li se cuvine si sa ne despartim de ele prin ritualuri lungi si sofisticate. Dand masura a ceea ce au insemnat pentru noi. Fair enough.

Psyche.

Te-ai astepta, avand in vedere o atare grija induiosatoare fata de lucruri si stadiul lor terminal, sa existe un pandant, poate si mai riguros, in ceea ce priveste sufletele. Oamenii din viata lui. Ei bine da, exista si suflete ne(mai)dorite, pe care vrei sa le lasi in urma. Te-ai astepta la aceeasi grija febrila, aceleasi nopti nedormite despre cum sa faci sa le parasesti fara sa le ranesti. Cum sa le explici inexplicabilul. Cum sa le amortizezi picajul si sa le asiguri o aterizare cat mai smooth posibila. Cum sa le impachetezi in sertarul cu suflete reciclabile si nu de unica folosinta. Cum sa parasesti fara sa ranesti. Cum sa parasesti fara sa (in fapt) parasesti. Ei bine nu. Asteptarile noastre vor fi inselate. Nu exista nopti nedormite. Nu exista cosmaruri. Nu exista grija anxioasa.  Din nefericire pentru noi, nu suntem obiecte. Nu suntem demni de protocoalele sinuoase proprii obiectelor. Nu suntem salam vesela balamale. Un dispret suveran si un ridicat din umeri e suficient ca ritual de despartire. Intorsul spatelui si ingropatul de viu e suficient sa dea masura a ceea ce am insemnat pentru el. Descotorosirea de suflete nu e reglementata de lege, precum lucrurile, slava Domnului. Cand simti ca nu le mai vrei, le arunci fara sa te uiti inapoi la pubela de suflete. Galben. Verde. Albastru. Unul pentru sotie. Unul pentru iubit. Unul pentru propriul suflet. Aleluia.

past_dan_perjovschi

Sa traiesti 40 de ani si sa nu fi invatat cel mai elementar fapt – propriul obiectelor este ca pot fi inlocuite / propriul sufletelor este ca nu pot fi inlocuite… sa traiesti drama pierderii unui om, a ceva care-nu-se-mai-repeta si sa continui cu acelasi balans stramb spre greutatea lucrurilor … e nu lipsa de intelepciune, ceea ce ar putea fi scuzat ca intarziere, e semn de monstruos…

*******

“You don’t have a soul. You are a soul. You have a body. ” (CS Lewis)

*******

“Au trecut cateva zile tot cautand in sinea mea raul acesta mai mare. Ce putea fi mai rau decat sa fii vandut? Si, deodata, am gasit. Nu fuseseram vanduti. Daca am fi fost vanduti, am fi avut o valoare, adica valoarea a ceea ce se daduse pentru noi in schimb. Era mai rau. Fuseseram parasiti. Nu aveam valoare. Eram obiecte fara valoare.

(Adrian Oprescu – “Varul Alexandru si alte povestiri adevarate”)

2Dan Perjovschi 6

Tags:

Sunt intrebat de ce-l mai iubesc. De ce-l mai iubesc si acum in ciuda a tot ce s-a intamplat. E simplu (nu pentru cei care cred ca dragostea e lust sau hollywood – like) :  pentru ca atunci cand iubesti pe cineva iubesti partea demna de iubit din el. Si atata timp cat ea nu o sa dispara, ramasita demna de iubit, pe care nu m-as mira daca el insusi nu si-o  cunoaste, dragostea mea o sa fie intotdeauna prezenta. In partea demna de iubit din el, Dumnezeul din mine il recunoaste pe Dumnezeul din el.

“Love may forgive all infirmities and love still in spite of them: but Love cannot cease to will their removal. “

(CS Lewis – The Problem of Pain)

(“Caci adevarul pe care-l reliefeaza aceasta analogie este acela ca Iubirea reclama, prin propria-i natura, desavarsirea fiintei iubite; ca simpla “blandete” ce tolereaza pentru obiectul sau orice este, in aceasta privinta, la antipodul Iubirii. Cand ne indragostim de o femeie, incetam oare sa ne pese daca-i curata sau murdara, atragatoare sau respingatoare? Oare nu abia atunci incepe sa ne pese? Priveste oare vreo femeie nepasarea barbatului fata de felul cum arata ca pe un semn de iubire? Iubirea poate intradevar iubi cand fiinta iubita si-a pierdut frumusetea: nu insa fiindca si-a pierdut-o. Iubirea poate trece cu vederea orice cusur si poate iubi in ciuda lor: dar ea nu poate renunta sa doreasca indepartarea lor. Iubirea e mai sensibila decat ura la orice cusur al fiintei iubite. Dintre toate puterile, ea e aceea care iarta cel mai mult, dar uita cel mai putin: se multumeste cu putin, dar cere tot. “ )

Sunt curios daca e constient ca ethosul lui vine din Nietzsche. Fara sa-l fi citit. Al meu din Hristos. Nu se putea antinomie mai paradoxala. Si daca nu m-as fi incurcat in duplicitatea lui sufleteasca, in cele din urma relatia s-ar fi impiedicat in campul celor doua ethosuri. Primul urmareste supravietuirea cu orice pret, vointa de putere, dominarea, transcenderea moralei cand nu-ti este de folos, al doilea urmareste un alt tip de salt, un alt tip de “supraom”, un alt tip de transcendere a umanului. In primul etos, dai telefon prietenilor sa-ti impartasesti hahaiala despre cum i-ai tras-o unuia din “gresiti”, in al doilea etos, te pui in genunchi si iti marturisesti parerea de rau ca ai facut-o, ca nu ai reusit sa rupi lantul retalierii. In primul etos faci raul si jubilezi. In al doilea il faci si il re-consideri. In primul etos te mandresti cu raul. In al doilea iti e o teribila rusine.

La rigoare, pot intelege un ethos care se revendica din Nietzsche. E o optiune legitima (chiar daca eu personal nu o agreez). La urma urmei, stiu ca viata e o jungla. In lantul trofic esti hrana, vanat sau vanator. Mananci sau esti mancat. Ce e aiuritor in ceea ce-l priveste e ca uzeaza de etosul lui nietzschean, de etosul lui razboinic si in relatia cu cei dragi. “Ia cu paine” poate merge la dusmani si terti, la cei dragi poate sfarsi dramatic.

Sunt constient ca intre Nietzsche si Hristos, primul o sa castige intotdeauna. Cand insa te instalezi asumat de partea lui Hristos, a invinsilor, ea vine cu o coplesitoare seninatate. Si nu-mi doresc nimic mai mult decat sa ma indrept spre moarte cu seninatate, cu cat mai putine regrete. Dumnezeu sa ma ajute sa le port cu bine pe cele pe care deja le am.

slaughter

Aceeasi durere ca dupa un viol. Aceeasi violenta in stomac, aceeasi senzatie de voma continua si cu neputinta de materializat. Aceeasi senzatie de spectru bantuit, de ochi cazuti inauntru, amutit, captiv instantei violente. Un viol e o trauma multi-layered, straturi dupa straturi de suferinta, fiecare asteptandu-si randul cuminte sa-si faca numarul pe scena psihismului. Cei care au trecut printr-un viol stiu ca cea dintai tortura care se repede in tine, care te ia in posesie e stupoarea. O nesfarsita fetida stupoare la gandul a ceea ce ai trait. O incremenire a mintii in scena siluirii si a chestiunii “cum-a-fost-cu-putinta?”. Totul s-a petrecut atat de repede, atat de neasteptat. N-ai timp sa te dezmeticesti. Intr-un viol timpul sta in loc. Suna derizoriu insa e adevarat, jumatate din trauma unui viol vine din surpriza gestului violent. Din acel “I didn’t see it coming”. In contingenta faptelor se instaleaza violent o urgie. Ca si cum daca ai putea sa anticipezi violul, daca ai putea sa-l faci “conceptibil” ai reusi sa-i scapi macar pe jumatate din stransoare.

Stupoare dubla cand cel care performeaza abuzul, cel care administreaza siluirea este cel pe care il iubesti si care (presumably) te iubeste. Stupoare crescanda cand cel care siluieste aluneca perfid din postura de calau in cea de victima, auto-legitimandu-si crima. “No more love. I had enough”. Epic. E ca si cum ai ucide inca o data. Stiu pe cineva care s-ar rasuci in mormant. Un viol nu e suficient pana nu scuipam si victima. Stupoare nesfarsita cand esti intrebat de calau daca te-a durut. In nici un film, oricat de absurd si oricat de perversa i-ar fi logica, n-o sa intalnesti un calau la capatul ghilotinei intrebandu-si victima “A fost greu, pui?“. Te-a durut? Ei bine, stupoare! In logica sufletului sau se poate. Precum un criminal care reviziteaza scena crimei, pangarind-o cu curiozitati retrospective. Situs perversus. A perfidious mind where it ought to have been a (good) heart.

tumblr_meiu8nqrCJ1rzgx44o1_500
Tags: ,

duplicitar / schizoid / alienare

Cel mai rau a durut impostura. Cand esti obiectul unui abuz crescand din partea cuiva nu-ti faci nici o iluzie privind strambatatea sufleteasca a celui care schilodeste. Ceea ce insa nu-ti trece niciodata prin cap este ca ar putea sa coboare atat de mult in bolgiile perfidiei incat sa se auto-victimizeze. Abuzului de prima instanta ii adauga inca unul, de secunda instanta – spolierea victimei de statutul sau. E o dementa atat de absurda intr-un astfel de gest incat nu stiu ce psihologii abisale ar putea sa-i dea de capat. Exista un “settlement” intre victima si calau, intre cel care foloseste puterea abuziv si cel care o suporta, exista ceva in privirea dintre ei, fiecare stiindu-si si recunoscandu-si rolul jucat in piesa abuzului. N-o sa vezi un calau indignat! Isi performeaza abuzul pentru ca are puterea si pentru ca se suprapune fara rest peste expresia ei. O are – o foloseste. Nu se indigneaza. Nu se sinchiseste de folosirea ei. Stie ca e calau si ii convine. Daca ar fi inteligent ar sti ca puterea (adevarata) nu sta in posesia ei ci in nefolosirea ei, dar nu e. Rasturnarea acestei dinamici simple de cand lumea, a binomului calau-victima, printr-o inversare perfida astfel ca victima e vazuta drept calau, iar calaul se crede victima e semnul unei cangrene sufletesti care o data instalata nu-i mai gasesti leacul – perversitatea. Sa fii abuzat si sa te trezesti la capatul abuzului cu indignarea calaului ca nu-ti mai poate suporta strambatatea e de-un absurd grotesc. Kafka. Ionesco. Huxley. Foucault.

Nu ma asteptam sa mi se ceara iertare (n-am fost niciodata un naiv). Nu ma asteptam la recunoasterea abuzurilor (stiu ca e in dezacord cu orbirea in care s-a instalat si cu hybrisul nietzchean care-l poseda). Nu ma asteptam la asumarea esecului relatiei noastre (stiu ca sotiile au murit pe motiv de Reiki si de mame disfunctionale, mai putin din cauza noastra, a amandorura). Dar nu ma asteptam la indignarea sfanta care l-a cuprins! Una este oboseala si tracasarea simtita intr-o relatie uzata pe care nu o mai vrei, alta e indignarea simtita de un tiran in fata inadecvarii victimei la tirania instalata. Exempli gratia. Indignarea ca nu se supune abuzului fara sa cracneasca.  Fun. Indignarea ca il sanctioneaza cand era pe cale sa ii injure parintii. Double fun. Indignarea ca nu vede partea buna a lucrurilor (i.e. ca nu i-a injurat). Hilarious.  Onorata instanta, admit ca am batut zdravan victima. E scandalos insa ca nu luati in considerare ca era cat pe ce sa o violez si nu am mai facut-o. Doresc a se lua act. Ne-violul.  De antologie.

O relatie inceputa prost, printr-o impostura, continuata prost prin alte imposturi, nu putea sfarsi decat printr-o alta. Exhibit 1. N-am uitat niciodata cand i-am simtit pentru prima oara perfidia. Socul duplicitatii a fost atat de mare ca mi-amintesc detalii pe care altfel le-as fi uitat, mi-amintesc bine unde eram, cu cine eram si ce ora din zi era. Chestionat delicat in problema onestitatii si a increderii s-a ridicat la statura uriasa a indignarii perfide si m-a strivit de sus cu dispretul lui. Cum indraznesc? Cum indraznesc sa-i pun la indoiala probitatea si onestitatea? Am simtit gustul fetid al imposturii de atunci. Ar fi trebuit sa fug mancand pamantul. Nu e zi in care sa nu regret ca n-am facut-o. Exhibit 2. Peste cativa ani apoi, profile pe la spatele meu in care clameaza aiuritor “Caut pe cineva onest! Pentru mine onestitatea e foarte importanta!. What the fuck?!! Cat de stramb si adancit in perversitate poti sa fii cat sa nu-ti sara in ochi contradictia in termeni, falsul si impostura unei astfel de declaratii (cerinte nici nu mai spun) ?! Exhibit 3. Peste alti cativa ani, alte profile, alte promisiuni incalcate, aceeasi impostura. La cateva minute dupa inchiderea paginii buclucase (plus recuzita obisnuita a ascunderii i.e. deleting all possible tracks, cookies, internet history etc): te vad abatut… am facut eu ceva ? … nu, nu…. e in neregula raceala ta… eu nu mai pot…  ”  Exhibit 4. Prins in flagrant delict de “curatenie febrila” in dramoleta nemteasca “look who’s coming to dinner” credeti ca mi-a servit vreo tacere decenta sau o indignare demna de un cruciat indignat ca-i este terfelita libertatea Ierusalimului? Take a guess. Cine era rosu de furie ca l-as banui de asa ceva? Cine facea spume de indignare? Al cui era grumazul si al cui piciorul? Al cui pumnul si a cui gura ? Neat.

abuse

Intotdeauna m-a uimit cum doi martori ai acelorasi intamplari pot sfarsi prin a avea naratiuni atat de diferite. E asa aiuritor sa asculti versiunea mea si versiunea lui, atat de paralele, de fundamental antinomice incat e greu sa gasesti o explicatie excluzand fenomenul alienarii. Sunt curios (e un fel de a spune, am fost curios inainte, not any longer) daca e victima folosirii unei istoriografii frauduloase, fara sa isi dea seama (altfel spus daca e inocent = alienare autentica) sau daca deep down e constient de negarea in care traieste, de impostura si neadevarul naratiunii lui (altfel spus daca e incapatanat si cabotin = alienare perversa). Time will tell. Nu cred intr-o karma automata, mecanicista, insa cred in niste rotunjimi ale destinului, in puterea intrinseca a adevarului de a iesi mai mereu victorioasa, la lumina.

Once again, to cut a long story short. Nu ma asteptam la cenusa in cap sau iluminari spirituale. Nu am nici propensiuni fetisiste legate de postura victimizanta. Nu tin mortis sa fiu eu victima. In sine postura de victima nu mi se pare nici valorizanta, nici degradanta. Mi se pare doar aiuritor sa nu avem proprietatea termenilor. Relativizarea unor situatii clare care nu se preteaza la relativizare. Amestecarea categoriilor (e.g. calau / victima). Avand in vedere delictele clare (cateva mentionate mai sus) de impostura, sper doar ca-si va repeta cu mai multa sfiala propria naratiune inainte sa se duca la culcare…

Somn usor. Te vei trezi candva.

mask / make-up

mask / make-up

But you didn’t have to cut me off
Make out like it never happened
And that we were nothing
And I don’t even need your love
But you treat me like a stranger
And that feels so rough

Now you’re just somebody that I used to know

ONEST

ONÉST, -Ă, onești, -ste, adj. Cinstit, corect și de bună credință, integru, incoruptibil.  Care se conformează corectitudinii morale.– Din lat. honestus, it. onesto.

Before (DE):  “Fie-ti mila. Ai rabdare sa ajung acasa. Sa indrept lucrurile si sa le fac cum trebuie.”

After (RO): (indicatii scenice: voce in crescendo, indignare, revolta, scrasnit din dinti)  “Ah, nu…  nuuuuu…  nu am indreptat lucrurile, nu am pus lucrurile pe fagasul lor normal pentru ca m-ai CONDITIONAT. M-ai conditionat sa fiu …sa fiu… sa fiu… (now some mumbling around, looking for the right word) … errrr … sa fiu …. cum vrei tu!”

(huh…a sense of relief … not quite what he was about to say though… and not what I had asked of him…  ).

Magistral.

Ca de nspe ori in discutiile cu el regret ca nu avem martori sau un recorder.

“Pentru ca m-ai conditionat sa fiu … onest. That was the troubling word. Asta ii cerusem. Horrible dictu. Cum Dumnezeu ai putea sa reprosezi cuiva ca te-a conditionat (sic) sa fii onest? Ca ti-a cerut sa joci cinstit sau deloc. Sa renunti la strambatate si minciuna. Nu se presupune ca suntem cinstiti in the first place? Cum poti sa conditionezi pe cineva sa fie onest? Poate cineva sa te conditioneze sa muti calul la sah in L? “Ah, nu, mi-ai pus conditia sa mut nebunul doar pe diagonala. Inadmisibil! Ma conditionezi!” Huh?! Zeii trebuie ca se prapadesc de ras. Eu nu.

Cum ar fi putut sa spuna acel “onest” fara sa navaleasca absurdul peste el? Ei bine, nu conteaza ca o stim amandoi, conteaza sa nu o spuna. Aparentele conteaza. Imparatul “nu” e gol cat timp nu o spune nimeni. Impostura trebuie jucata pana la capat. Caragiale. Ionesco. La un loc.


Blogs I Follow

Mind, Body & Soul

Quality Education & Advice

literatura e efortul inepuizabil de a transforma viaţa în ceva real

The priest: Aren't you afraid of hell? J. Kerouac: No, no. I'm more concerned with heaven.

Mind, Body & Soul

Quality Education & Advice

literatura e efortul inepuizabil de a transforma viaţa în ceva real

The priest: Aren't you afraid of hell? J. Kerouac: No, no. I'm more concerned with heaven.