nolongerinbetween

orice iubire imparte viata in cezuri. intr-un inainte si intr-un dupa. imi place sa cred ca suntem, pe interior, precum copacii. cate iubiri, impartasite sau nu, tot atatea cezuri pe care le strangem si purtam succesiv in lume. o cezura in interiorul altei cezuri in interiorul altei cezuri in interiorul.

ce-i scapa iubitului meu e cum fericirea insasi poate creea comotii, disrupturi in continuumul unei identitati. ca si fericirea poate fi o trauma daca dizloca. ca sunt lucruri dupa a caror ocurenta nu mai poti fi la fel. ca, precum bine intuise Cioran, ar trebui sa purtam alt nume. ce-i scapa iubitului meu e ca inainte de a fi fost o calatorie in afara a fost o calatorie inauntru. ca inca ratacesc negasind drumul inapoi spre cezura dinainte de noi. ca, paradoxal, motivul pentru care merg inainte e acelasi pentru care merg inapoi – era mai bine inainte…