nolongerinbetween

din orice dragoste iesi jupuit spunea HRP. so damn true. sansa ca doi oameni sa se indragosteasca unul de celalalt in acelasi timp e asa de rara incat e mai degraba un miracol cand se intampla. de cele mai multe ori cineva iubeste iar celalalt este iubit. de cele mai multe ori eu iubesc. m-am saturat sa repet comedia asta. stie cineva cum a SFARSIT Sisif, ca eu nu-mi amintesc?

nu iubesc toleranta. si asta pentru ca urasc sa fiu tolerat. poate parea scandalos dar exista ceva fraudulos in ideea de toleranta – si anume faptul ca cineva tolereaza si cineva e tolerat. ca orice raport in care cineva e subiect, iar celalalt exclusiv obiect, e un raport impovarator. in ceea ce ma priveste eu nu ii tolerez pe heterosexuali. pur si simplu au aceleasi drepturi la autodeterminare ca si mine sau oricine altcineva. ceee ce propun nu este, fara doar si poate, ca intoleranta sa regleze comportamentul social. doar ca, in sensul in care am folosit termenul de toleranta, opusul lui nu e intoleranta ci o indiferenta senina.

mi-am dorit dintotdeauna sa traiesc intr-o Romanie care sa nu ma priveasca. o Romanie in care sa ma pot plimba de mana cu iubitul meu fara sa intalnesc privirea aceea dispretuitoare sau dimpotriva tolerant ingaduitoare – dar care deopotriva, ma obiectiveaza, ma incremeneste intr-o definitie. o Romanie a carei privire sa alunece pe langa mine si in care sa ma pot bucura de simplitatea anonimatului. o Romanie pentru care sa nu exist. o Romanie care sa ma lase in pace. o Romanie care sa nu ma tolereze.

de ce scriu toate astea? pentru ca deunazi, unul din bloggerii de aici (i.e http://www.weblog.ro/prometeu) era scandalizat de ideea unei parade gay aici in Romania. luat la refec de cativa cititori open-minded s-a aparat invocand dreptul sacru la o opinie personala (sic). numai ca atunci cand spui ca “…sodomia omoara Romania…  prima parada sodomita din Romania… luati legatura cu deputatii si senatorii circumscriptiilor dvs., precum si cu Primaria Bucurestiului, sa impiedice desfasurarea acestui eveniment scarbos pe strazile Bucurestiului… ” nu te mai afli in registrul opiniei ci in cel al activismului, instigarii. poate fi legitim in demersul lui, deocamdata nu e relevant, insa cu siguranta a parasit terenul dubitativ al opiniei.

ei bine, ce l-as intreba eu pe dl. Prometeu e daca el tolereaza stangacii? ambidextrii? sau poate vegetarienii? gemenii? oamenii cu platfus? catolicii? amerindienii? poliglotii? budhistii? filatelistii? corul Madrigal? pianistii? culturistii? olimpicii? scriitorii? celibatarii? etc. cu siguranta ca-mi va spune ca NU, nu ii tolereaza. imi va spune ca raporturile dintre ei nu sunt reglate de binomul toleranta/intoleranta. ei bine, este exact ceea ce isi doreste un gay. sa nu fie tolerat. sa nu fie privit. sa nu fie transformat intr-un obiect al tolerantei/ intolerantei celorlalti. marea ironie (si ceea ce nu intelege bloggerul nostru) este insa ca pentru a obtine toate astea e nevoie sa fie galagios mai intai. sa nu lase Romania in pace pana nu-l va accepta asa cum este, acolo in mijlocul ei, nu ascuns, zidit in propria-i locuinta, asa cum cere domnul Prometeu. cat despre impostura cliseiarda “eu n-am nimic cu ei dar… ” sa fim seriosi. sunt sigur ca trecand pe langa o alta manifestatie cu a carei cauza nu e de acord (e.g. aparatori ai drepturilor  animalelor, feministe, membri MISA, whatever ) lor nu o sa le spuna “n-am nimic cu voi, numai ca fiti voi insiva la voi acasa…”

anyway, to cut a long story short… dizertatia mea vine, de fapt, din urmatorul sentiment. toata viata mea m-am simtit un om absolut normal, in ciuda alteritatii mele. nu e de mirare, deci, ca ma incearca mania in fata intolerantei. in aceeasi masura, insa, ma incearca frustrarea in fata tolerantei paternaliste, cand devin obiectul tolerantei prietenilor si confratilor mei. sentimentul meu nu e departe de cel al unui vegetarian care afla ca… stupoare… este tolerat! ma umfla rasul. e de un absurd grotesc si deopotriva trist. ca sa nu mai spun ca mi se pare aiuritor sa fiu tolerat, uneori, de oameni care nu imi sunt nici macar egali (iertat fie-mi hybrisul identitar)…

o ultima anomalie pe care o intruchipez de vreo doi ani e aceea de homosexual care dispretuieste barbatii. dupa ceva ani traiti “out of the closet ” am sentimentul ca nimic mai superficial ca homosexualul. are tot ce-i mai rau dintr-un barbat straight (reductionismul sexual) plus complicatiile sentimentaloide proprii femeii. ratiunea imi spune ca superficialitatea tine de natura ( umana ) nu de gen si ca e inutil sa cred ca ceilalti ar fi mai buni. habar n-am. inca nu pot sa pun o distanta sanitara intre mine si my pairs asa ca inca mai traiesc cu iluzia ca se poate altfel, ca o sa-mi fac in cele din urma o prietena de sex feminin, care (zice-se) pun mai mult pret pe prietenie, fidelitate, spiritual etc etc naiv sau nu, schizofrenia ma copleseste din toate partile si nu vad nimic care sa ne puna la loc…

ma tem ca in ultimul timp n-am un negot infloritor cu mitul Seherezadei. am obosit sa ma povestesc si Seherezada din mine s-a hotarat sa moara . nu pentru ca ar fi sinucigasa din fire ci din prea multa lehamite si dezamagire . stiu ca nu existi decat in masura in care esti povestit insa m-am saturat sa-mi las propria ontologie pe mana altora. e umilitor sa nu existi dar e si mai umilitor sa insisti in nefiinta. va doresc fiintare placuta.

pana la marginea agoniei si inapoi. inapoi nu exista. infidelitatea celui iubit nu vinde bilete dus-intors catre iad…

( P.S. cer iertare “admiratorului” meu pentru absenta -mi indelungata. scrisul, fie el si terapeutic nu-mi e de mare ajutor zilele astea. )