nolongerinbetween

habar n-am despre ce e viata. am doar vagi intuitii. si uneori mi se intampla sa stiu despre ce nu e. de exemplu, in my humble opinion, nu este despre job. urasc filozofia asta de data recenta care vrea sa ma definesc prin jobul meu, prin compania unde lucrez, prin functia pe care o detin in mai stiu eu ce schema aiuritoare de personal, prin ceea ce fac mai degraba decat prin ceea ce sunt. urasc zeii astia noi care au transformat ceea ce ar trebui sa fie un mijloc intr-un scop in sine. toata vorbaria asta a prietenilor mei care se coteaza la bursa locurilor de munca si se valorizeaza functie de firmele la care lucreaza. managerii astia care se asteapta sa ma realmente insor cu meseria mea, sa ma dedic in totalitate lor, full commitment, sa ma comport ca si cand jobul meu cel de toate zilele e tot ce mi s-a intamplat mai bun in viata asta.

imi place sa cred ca in momentul cand o sa kick the bucket si o sa parasesc lumea asta, modul in care o sa-mi justific existenta o sa fie nu prin joburile pe care le-am detinut ci mai degraba prin femeile si barbatii pe care i-am iubit, prin prietenii pe care viata s-a indurat sa mi-i ofere.

sper sa nu fiu inteles gresit. nu sunt un frustrat care arunca cu pietre in strugurii “acri” de peste gard, nu sufar de “sindromul mitocaniei resentimentare”  (vezi HRP). altfel spus, nu am nimic impotriva celor care vor sa faca o cariera atata timp cat ei controleaza procesul, nu am nimic impotriva celor care vor sa castige bani atata timp cat isi fac si timp sa-i cheltuiasca si atata timp cat nu-si vand sufletul. ceea ce mi se pare fraudulos este doar fenomenul asta de definire prin slujba… ca si cand jobul n-ar fi doar o PARTE a identitatii tale ci TOTUL.

inca o data, nu stiu prea bine despre ce e viata. pentru mine e ca un GAME pe care esti nevoit sa-l joci. si chiar daca nu poti sa-i intrevezi sensul uneori poti sa-i descoperi parte din reguli… din nivele…din personaje etc … pentru  mine viata este despre cum sa fii o persoana de o anumita calitate, despre caracter, despre cum sa te improve yourself… irrespective of the place you live in, your upbringing, your estate, your gender, your race…. your job…

on the prowl. looking for a new job. first interview in five years. the manager asks me about my future plans and where I see myself in five years? I barely know what I’ll be doing in five days let alone five years. consequently he must have been surprised with my answer/ approach : “SIX FEET UNDER?”…:)

p.s. by the way, I did get the job …

dau numere de inventar la îngeri si-i prind de aripi cu bolduri azilele-s pline de oameni ca mine cangurul nu mai iese din casa mâna ta joaca inocent cu parul meu lupte greco-romane fara sa simta primejdia dorintei mele din coapse moartea are dintii pusi viata-i stirba din nastere lepra din pântec se uita în ochii mei si tace magii plecati dupa melci s-au întors fabricile de orgasme au dat faliment someri suntem toti în arta lui Eros mi-am agatat sufletul într-un tufis de maracini si doare sângerarea lui târzie voi da în judecata exorcistul pentru demonul întors ce-mi bântuie tâmplele ude lupii nu vor sa se nasca si-mi sfâsie matele sapa galerii în carnea mea vie cumpar luciditate la bursa neagra cu pretul câtorva orgasme razlete de vina-i blestemul din coapse ce roade lumina din noi lasa-ti dumnezeul sa moara-n tacere destul zgomot face sângele lui când curge alina-i durerea batând si mai tare tarusul demonul îmi circula prin vene precum sângele cald urca scarile zgomotos si gâlgâie când si când peretii se lovesc de capul meu si-atunci tip precum sângele cald ucideti leprosii daca vreti sa va ascult vorbele voastre mieroase despre Isusul cel blând…

Ce simplu e sa fii inconsistent, sa ratacesti literaturizandu-ti nebunia… ce complicat e sa ti-o traiesti…

***********

“The only completely consistent people are dead.”

Aldous Huxley

Revelatie dureroasa: constiinta mediocritatii tale nu înseamna nimic altceva. Este egala cu ea însasi, altfel spus ne traim mediocritatea fara rest. E un mod de gândire fraudulos sa crezi ca odata ce faci experienta mediocritatii tale te distantezi, fie si cu un pas infinitezimal, de ea si de cei mediocri asemeni tie dar care, vezi Doamne, nu-si dau seama, traind înca somnul inconstientei.  Adevarul frust e ca odata devenit constient nu are loc si un salt, o schimbare a esentei, o schimbare a subiectului, cum ar spune HRP …

Morala: un cacat daca ar capata, prin reducere la absurd, constiinta de sine tot cacat ramâne. Sau cum ar spune acelasi Horia, un cacat cu constiinta fragrantei sale fie si într-o poiana de narcise tot cacatul ala e.

Singurul lucru în care nu m-am ratat: ratarea însasi. Asta mi-a reusit de minune.

Somn tulbure, intrerupt de vise. Ma urmareste intruna imaginea asta de santier parasit . De creatie neterminata. De lucru facut de mântuiala. Oare de ce s-a oprit Dumnezeu la mijlocul drumului? Din lipsa de material, din cauza calculelor gresite sau din Plictis? Ma tot întreb daca nu sunt blestemat si eu sa urmez în tot ceea ce fac (încep sa fac) gestul Lui întemeietor?! Pâna si în marele meu proiect – Pacatul – simt ca nu reusesc sa merg pâna la capat si ca ma ratez si aici. Pâna si în Pacat ma urmareste Imitatio dei. Lucrul facut pe jumatate. Damn…

Am gura plina de nisip si inima goala de Dumnezeu. Cerul sta calare pe mine si-mi taie respiratia cu greutatea lui uriasa. Trupul si-a încetat zvârcolirea pagâna si tace lipit de nisipul fierbinte. Daca n-ar fi durerea asta surda din anus , difuza, care pulseaza ca un ticait de ceas as crede ca nu mai sunt în viata. Marea-si vede netulburata de treaba ei ancestrala, dându-si obolul eternitatii. As vrea sa ma ridic dar trupul nu ma mai asculta. Stau încremenit cu fruntea îngropata în nisip precum o nevasta a lui Lot indecenta. Port înca pe umeri urma dintilor lui. Si-n stomac amintirea sarutului lui violent. Aud zgomote, semn ca plaja reîncepe sa capete viata si-mi spun disperat ca trebuie sa ma ridic. Sa tip. Sa strig dupa ajutor. Dar trupul mi-e o carpa iar mintea-i da tarcoale neputincioasa. Sunt blocat în mine precum o papusa stricata cu ochii cazuti înauntru. Socat de descoperirea facuta. De violul care te nasteucide în acelasi timp. Mi-a placut. Ochii mei privesc pe dinauntru scandalul nasterii mele din nou. Înca-i mai simt respiratia în ceafa. Si mirosul acela de mascul împlinit. Mi-este teama ca odata ridicat, verticalizat, redat omenirii voi fi aruncat inapoi in Istorie, inapoi in Timp. Readus din Orgasm în Plictis…

descumpanit. si in acelasi timp cumva eliberat. e atat de refreshing sa constati ca nu esti singur(ul). ca lumea e plina de ingeri disfunctionali monstri neadaptati mediocritati genialoide sfinti vulgari semidocti cinici pudibonzi flegmatici castrati aso aso … e asa o hyperinflatie de “suparati” prin weblogurile astea incat pentru cateva minute m-a ispitit sminteala de a ma converti la cumintenie. imi venea sa spun precum Cioran “m-am saturat sa denigrez Universul“. la ce bun cand toata lumea o face? la ce bun cand “orgoliul unicitatii” e acum un joc multiplicat si vandut in milioane de exemplare? la ce bun sa ingros randurile noului establishment, schismei devenita peste noapte Biserica dominanta? mi-a trecut insa repede. la ce bun TOTUL? la ce bun sa te singularizezi anyway? la ce bun cand viermele zeu ne asteapta pe toti regardless …

*******

“Nimic mai conformist in zilele noastre decat sa fii non-conformist”

( Pascal Bruckner)

Travelling back and forth. Navetist intre doua povesti de dragoste. Intre doua identitati. Marea drama, ca sa citez iarasi excesiv, este ca lucrurile pe care le iubesc nu se iubesc intre ele. Prin urmare, incerc sa tin cele doua povesti la oarecare distanta una de cealalta… incerc sa mentin echilibrul asta fragil… sa nu ma misc…  sa nu schimb nimic… incremenit in proiectul asta absurd intru fericirea tuturor… Traiesc sub semnul unui provizorat pe care as dori sa-l eternizez.

Dar nu e oare asta viata? In between… o paranteza… un interval… suspansul… incertitudinea… saltul mortal dintre trapeze… care nu se mai termina…. nu se mai termina…

*********

“It’s not so much that we’re afraid of change or so in love with the old ways, but it’s that place in between that we fear…It’s like being between trapezes. There’s nothing to hold on to.” – Marilyn Ferguson

…exista ceva de exhibitionist in gestul asta de “write and go public”… in ceea ce ma priveste inca am rezerve sa ma iau in serios… si totodata sa iau in serios jocul asta… inca lupt cu sentimentul bezmetic ca totul e superfluu (inclusiv scrisul)… inca functioneaza cenzura ridicolului… sau mai bine zis ridicola cenzura a ridicolului… inca nu sunt pregatit sa-mi pun intestinele sufletului meu (puah… ) la dispozitia tuturor… ia poftiti doamnelor si domnilor… puteti arunca cu pietre si omori ca-n vremuri vechi veterotestamentare… ia poftiti neamule… suflete noi… de calcat in picioare… proaspete, zemoase… tocmai scoase din teascul (in)adecvarii la viata asta… nu ratati ultima achizitie a Circului internetistic…. ultimul monstru… ultimul mutant… caravana tocmai trece prin fata casei voastre… uitati-va… tocmai scrie… uitati-va …. tocmai citeste…